În memoria cineastului Sergiu Nicolaescu, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, focşănenii sunt invitaţi să urmărească la sala de cinematograf Balada filmele marelui regizor român, începând de weekend-ul viitor. ”La iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, Primăria municipiului Focşani şi Ansamblul Folcloric ”Ţara Vrancei” au făcut demersuri pentru ca în fiecare sfârşit de săptămână din luna ianuarie focşănenii să poată asista la un regal al filmelor lui Sergiu Nicolaescu”, ne-a declarat Dan Cazaciuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Focşani.
Începând de sâmbătă şi duminică, 12-13 ianuarie, între orele 15.00-17.00, va fi proiectat câte un film semnat de Sergiu Nicolaescu. Pelicule celebre vor mai fi proiectate şi în weekend-urile 19-20 ianuarie şi 26-27 ianuarie.
Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist şi producător de film – a realizat peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), “Cu mâinile curate” (1972), “Osânda” (1976), “Ultima noapte de dragoste”, “Nea Mărin miliardar” (1979), “Ciuleandra” (1985), “Mircea” (1989), “Coroana de foc” (1990), “Triunghiul morţii” (1999), “Orient Express” (2004), “15” (2005), “Supravieţuitorul” (2008). Probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de Sergiu Nicolaescu a fost “Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea în rolul principal - creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.
Ca om politic, Sergiu Nicolaescu a reprezentat judeţul Vrancea în Parlamentul României în două legislaturi, ca senator, respectiv în perioadele 1992-1996 şi 1996-2000, din partea Frontului Democrat al Salvării Naţionale şi PDSR.
În memoria cineastului Sergiu Nicolaescu, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, focşănenii