Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi cum arată "sertarele" în care se va odihni Sergiu Nicolaescu. Anual, o mie de români au aceeași dorință

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Biserica Ortodoxă interzice arderea morților în crematorii așa că preoții ajung la astfel de procesiuni fără înștiințarea superiorilor, iar unii sunt chiar ademeniți cu mici atenții pentru biserică Sursa: VLAD STĂNESCUSursa: EVZ

1 /.

Între opt sute și o mie de români se regăsesc, în fiecare an, în situația lui Sergiu Nicolaescu: dorind să fie incinerați, iar Biserica Ortodoxă Română (BOR) refuzând să oficializeze un astfel de ritual prin susținerea unei slujbe de către un preot. Cenușa rezultată în urma arderii, este de obicei ținută într-un fel de sertar cu dimensiuni de 20-30 cm înălțime și 40 de cm lățime.

Alexandru Iosif, 34 de ani, din Bucureşti s-a luptat în urmă cu doi ani cu tabu-urile din lumea bisericii ortodoxe cu intenția de a respecta o promisiune făcută mamei sale. “A fost dorinţa ei de a fi încinerată, dar ea credea și în ortodoxism așa că am vrut să aduc și un preot la înmormântare. ”, povesteşte tânărul.

Inițial, reprezentanţii bisericii nu au fost foarte încântaţi să susţină o slujbă pentru o persoană incinerată. Însă, Alexandru recunoaşte că a avut noroc să găsească un “preot mai deştept”: “La început mi-a spus că nu e în ordine, dar până la urma a fost de acord să mă ajute. I-am spus că şi în Biblie scrie că trupul e doar un mijloc pentru suflet şi până la urmă m-a ajutat, fapt pentru care îi mulţumesc”, mai relatează acesta.

Acesta a avut de înfruntat și reticenţa rudelor care nu agreau varianta incinerării. Părintele Hollywood-ului roșu: Sergiu Nicolaescu şi-a adaptat perfect arta regimului comunist

BOR nu acceptă sub nicio formă incinerarea

Oficierea unei slujbe de către un preot ortodox la un corp incinerat este o încălcare a recomandărilor Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

“Preoţilor nu le este permis să participe la astfel de evenimente, pentru că incinerarea nu este o practică religioasă acceptată de b

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 19 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 26 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 33 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum 2 ore
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 59 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°