Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertismentul lui Traian Băsescu: "Mai bine război, decât justiţie neindependentă!"

Publicat in rfi, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Nimeni nu va negocia independenţa justiţiei "de dragul păcii politice", spune preşedintele Traian Băsescu, prezent vineri la şedinţa plenului CSM. El adaugă: "Mai bine război, decât justiţie neindependentă!".

"E şi un moment dificil, pentru că e o expectativă aşa, oare ce se va întâmpla. Nu se va întâmpla nimic din punct de vedere al justiţiei. Nimeni nu va negocia independenţa judecătorilor de dragul păcii politice", le-a spus Traian Băsescu membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Preşedintele declară că astăzi în România, un magistrat nu este independent, numai dacă nu vrea el. "Faptul că într-un moment de turbulenţe politice extraordinare, iulie-august 2012, principalele instituţii ale statului au rămas în picioare îmi creează satisfacţia că ceva s-a întâmplat în justiţie şi acest ceva înseamnă independenţa în justiţie", precizează şeful statului. Traian Băsescu vrea viteză mai mare în justiţie

Traian Băsescu mai afirmă că în 2013 trebuie găsite soluţii pentru creşterea vitezei de pronunţare, dar şi de redactare a hotărârilor judecătoreşti, chiar dacă în ultimii doi ani au fost progrese vizibile în acest sens. El cere de asemenea CSM să analizeze dacă într-adevăr justiţia din România este într-o situaţie de criză de magistraţi, atât judecători, cât şi procurori.

Preşedintele declară pe de altă parte că l-a bucurat ultimul raport din 2012 al Transparency International privind percepţia corupţiei, în care România a urcat cu şapte-opt locuri, depăşind state mai vechi ale UE: "Trebuie să vă spun că m-a bucurat aprecierea că România a urcat cu vreo şapte-opt locuri în clasamentul Transparency International cu privire la corupţie şi asta este o analiză de percepţie a populaţiei. Percepţia populaţiei începe să se îmbunătăţească, am depăşit state vechi ale UE, unde percepţia la corupţie este mai accentuată la populaţie decâ

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°