Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timpul trece, leafa merge, Parlamentul e-n vacanta

Publicat in Ziare.com, vineri 4 ianuarie 2013 ·

In afara de Parlamentul Romaniei, nu cred ca exista o alta institutie pe glob care, imediat dupa instalarea intregului personal la pupitre, sa-si inceapa activitatea cu o vacanta pe cinste.

In alte parti, oriunde te-ai interesa in lume, concediul alterneaza cu munca, iar magistratii, profesorii si parlamentarii isi iau binemeritata vacanta numai dupa ce au muncit din plin cateva luni bune.

Stresul si vacanta

La noi, dreptul de a te odihni este pentru unii inaintea dreptului de a munci si nici nu te poti opune, daca asa o fi facuta sfanta Constitutiune, careia i-a scapat potriveala noastra, conform careia adultii se duc la alegeri, tocmai cand copiii se pregatesc de colinde, de buhai si de sorcova vesela.

Pe de o parte, n-am dreptul sa arat cu degetul spre legi, dar pe de alta parte niciuna nu este atat de imuabila cum ar fi legea gravitatiei sau cea a lui Lavoisier. Toate au fost facute de mana omului, dezbatute cu vocea parlamentarului si aprobate chiar de cei care iau drumul vacantelor, intr-o veselie.

Nu pot contesta legea, dar orice naiv isi da seama care este rostul vacantelor prevazute pentru magistrati, profesori si parlamentari. Ei trebuie sa-si refaca nervii surmenati, memoria obosita si intelectul uzat, dupa atatea analize si dezbateri, atatea ridicari de maini si atatea bile albe sau negre strecurate in urna. Numai vacanta alunga stresul dintr-un cap ostenit si istovit.

Para malaiata din gura lui Natafleata

Dar ma intreb ce fel de stres si ce fel de intelect uzat simt in capul lor noii palamentari, care au fost alesi pe 9 decembrie, au depus juramantul pe 20 decembrie si au plecat in familie, sa intampine colindatorii pe 21 decembrie?

Sa fi fost stresul atat de mare incat nu poti reveni la normal fara o luna de refacere? Chiar ma intreb punctual de ce au nevoie de

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 10 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 4 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 2 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 11 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 10 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 7 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 5 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

24°
joi

22°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°