Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu, în 1930, însă copilăria şi-a petrecut-o la Timişoara, unde s-au mutat părinţii săi când avea 5 ani.
Copilăria lui Sergiu Nicolaescu a fost influenţată fără îndoială de spiritul Timişoarei. Este locul unde a ajuns cu părinţii, când avea doar cinci ani. Tatăl său, un inginer aromân, a primit loc de muncă în Banat.
Nicolaescu a locuit cu părinţii pe strada Paris nr. 19, într-o zonă aflată în cartierul Cetate, adică în centrul oraşului. Este o casă construită pe vremea imperiului Austro-Ungar, pe două etaje, care se află chiar pe colţul cu strada Brediceanu, unde se află şi Piaţa 700.
“Copilăria mea a fost fantastică. Plecam de-acasă dimineaţa şi mă întorceam seara, iar mama, ciudat, nu-mi făcea observaţie. Toată ziua mă jucam pe un maidan de lângă noi. Conduceam o bandă de vreo 40 de copii - una dintre cele mai puternice bande de copii din Timişoara. Ne jucam cu săbii, refăceam toată istoria Franţei. Din 40 de copii, fiecare ajungea o dată rege. Pe urmă trecea pe gradele inferioare şi rămânea pe acel grad cât era capabil să-l ţină. Aveam arme albe, dar şi arme de război”, a povestit Sergiu Nicolaescu, într-un interviu pentru Adevărul.
A locuit în Timişoara până la vârsta de 17 ani. Şcoala primară şi liceul l-a făcut la actualul C.D. Loga Regizorul afirma că obişnuia să viziteze locurile copilăriei, când venea la Timişoara.
Joaca prin subteranele cetăţii
Vizavi de casa familiei se află încă o bucată din Cetatea Timişoarei, acesta fiind unnul din locurile preferate al copilului Sergiu Nicolaescu, care a povestit că a ajuns în subteranele oraşului, de unde fura de la uniforme militare, la obuze şi arme.
“Am terminat liceul la 16 ani şi jumătate şi am dat Bacalaureatul în aceeaşi toamnă. Am dat examen la trei facultăţi şi am fost admis la toate trei: la Be