Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Copiii din Vulturu iniţiaţi în tainele folclorului de artişti profesionişti

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

Un solist vocal şi un dansator, ambii angajaţi ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Ţara Vrancei“ din Focşani, încearcă să menţină vii tradiţiile vrâncene, dar şi pe cele din întreaga ţară, iniţiind un grup de copii din Vulturu în tainele cântecului şi dansului popular. Interpretul de muzică populară Ioan Bălăjel şi dansatorul Andrei Culicovschi colaborează astfel cu autorităţile locale din comună şi chiar se bucură de sprijinul primarului Nicuşor Păcuraru, în proiectul pe care îl desfăşoară.

Primul spectacol în faţa publicului, format din părinţi, rude şi alţi săteni, l-au susţinut chiar înainte de sărbători, în faţa Primăriei Vulturu. După câteva luni de repetiţii intense, copiii au arătat îndemânare la învârtirea horelor şi a bătutelor, dar şi la trilurile colindelor tradiţionale şi a cântecelor populare, pe care le-au învăţat de la cei doi artişti.

Doar costumele populare au lipsit, pentru ca evenimentul să se transforme într-o adevărată sărbătoare autentică. În acest sens sunt însă promisiuni că situaţia se va soluţiona şi micul ansamblu de la Vulturu va îmbrăca şi portul tradiţional. „Începând cu anul şcolar 2012-2013, prin sprijinul moral şi material al Primăriei comunei Vulturu, în frunte cu domnul primar Nicuşor Păcuraru, în cadrul Căminului Cultural unde este director doamna Daniela Rusu, s-a înfiinţat un cerc, ansamblul folcloric care cuprinde dansuri şi cântece populare. În cadrul acestui cerc, s-au încheiat contracte de pregătire a copiilor de diferite vârste, începând de la grădiniţă până în ultimul an gimnazial. Primul spectacol a avut loc la data de 21 decembrie. Pentru ta-lentul şi măiestria lor, copiii au fost răsplătiţi cu mici cadouri, de către domnul primar“, a declarat Andrei Culicovschi.

Cei doi artişti, care s-au străduit să reînvie tradiţiile, să amintească locuitorilor din Vulturu de origini şi originalitate, ne-au

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 8 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 4 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 9 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 9 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 9 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 4 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Zelenski: „Nu pot garanta siguranța liderilor care merg la Moscova pe 9 mai”| Medvedev amenință: „Kievul nu va apuca ziua de 10 mai”

Gandul acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins propunerea dictatorului rus Vladimir Putin privind încetarea focului între 8 și 10 mai. Liderul de la Kiev a lansat și un avertisment. Rusia sărbătorește pe 9 mai victoria din cel de-al Doilea Răzb

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 6 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Vremea

București
acum

16°
dum.

15°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

6°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

11°
dum.

11°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°