Procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, ea fiind până în prezent vicepreşedinte al instituţiei. Ea a fost aleasă cu zece voturi, în timp ce contracandidatul ei, judecătorul Mircea Aron, a fost votat de opt membri ai CSM. Hăineală este primul procuror care devine preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, conform Mediafax.
După alegerea preşedintelui CSM urmează să fie anunţate candidaturile pentru funcţia de vicepreşedinte. Faptul că un procuror îşi depune candidatura pentru preşedinţia CSM în condiţiile în care acest for are în componenţă mai mulţi judecători decât procurori a generat discuţii în sistemul judiciar, însă nu există vreo interdicţie prevăzută de lege cu privire la posibilitatea unui procuror de a fi preşedinte al CSM. Oana Andrea Schmidt Hăineală a fost, din ianuarie 2012, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar din ianuarie 2011 este membru ales în CSM, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, pentru un mandat de şase ani. În perioada 15 iulie 2010 - 6 ianuarie 2011, Hăineală a ocupat funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, iar din februarie până în iulie 2010 a fost consilier al preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
Procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, ea fiind până în prezent vicepreşedinte al instituţiei. Ea a fost aleasă cu zece voturi, în timp ce contracandidatul ei, judecătorul Mircea Aron, a fost votat de opt membri ai CSM. Hăineală este primul procuror care devine preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, conform Mediafax.
După alegerea preşedintelui CSM urmează să fie anunţate candidaturile pentru funcţia de vicepreşedinte. Faptul că un procuror îşi depune candidat