Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delir funerar

Publicat in Adevarul, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Nu m-am grăbit să scriu despre moartea lui Sergiu Nicolaescu sau despre ceea ce înseamnă ori au însemnat pentru mine filmele lui. În realitate, nu au însemnat prea mult.

Indiferent dacă a fost vorba despre cele cu tematică istorică, de la din Dacii din 1965, când regizorul debuta şi se ralia epopeii cinematografice naţionale căreia i se dăduse liber încă din 1963, odată cu Tudor, aşa cum se dăduse liber şi la patriotismul eşuat ceva mai încolo în naţional-comunism, ori de Mircea din 198, în care marele Voievod vorbea de parcă şi-ar fi împrumutat cuvintele din documentele programatice ale Congresului al XIV lea al PCR, sau de ecranizări după opere literare celebre cum au fost Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război din 1980, după Camil Petrescu, Ciuleandra din 1985, după Liviu Rebreanu, sau Orient Expres din 2004, după Prinţul lui Tudor Teodorescu Branişte. Nu am făcut-o mai întâi fiindcă nu sunt critic de film. Nu am făcut-o şi pentru că mă temeam că, orice aş scrie, aş putea fi influenţat de sentimentele nu din cale afară de tandre nutrite pentru omul Sergiu Nicolaescu. Care om, mărturisesc, nu era deloc pe gustul meu, mai cu seamă din cauza grandomaniei evidente, o grandomanie reflectată dizgraţios în modul disproporţionat în care regizorul îşi autoevalua creaţia şi în minciunile deloc pioase risipite prin interviuri în cuprinsul cărora nu uita să evoce cum, din cauze doar de imaginaţia dânsului inventate, pierduse iminente nominalizări la Oscar. Ba chiar şi premii Oscar la fel de iminente Şi totuşi de ce scriu Scriu acum despre Sergiu Nicolaescu şi creaţia lui din două motive. În primul rând fiindcă nu mi-a fost nicidecum pe plac delirul funerar stârnit de decesul lui. Un delir în care a plouat cu omagii, cu laude, cu superlative, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor morţi celebri, înnălbiţi de trecerea în cealaltă lume, de la Nicu şi Zoe Ceau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 3 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 11 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 3 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 4 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 7 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
joi

24°/33°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
joi

18°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/24°
Timisoara
acum

18°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°
joi

19°/31°