Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bâlea Lac – a început construcţia singurelor igluuri turistice din România

Publicat in Ziua Veche, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Vineri. 4 ianurie s-a început construcţia singurelor igluuri din România destinate turiştilor, la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraşului, judeţul Sibiu.

Cazarea în unul din cele patru igluuri de gheaţă care vor fi înălţate la peste 2000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, urmează să fie mai scumpă decât în camerele unicului hotel de gheaţă aflat în vecinătate, a declarat pentru Agerpres, Adelina Grigoroiu, Director de Marketing al acestor construcţii deosebite din gheaţă. Aceasta a precizat că diferenţa va fi de aproximativ 100 de lei (400 lei faţă de 300 în Hotelul de Gheaţă), îndeosebi pentru că”Turiştii, mai ales cei străini, preferă de obicei cazarea în iglu, pentru că este mai intimă decât cea în camerele Hotelului de Gheaţă”. Conform acesteia, „Temperatura de obicei într-un iglu sau într-o cameră în Hotelul de Gheaţă este de minus două grade Celsius”.

În prima săptămână de la inaugurarea din acest sezon, în cele 12 camere ale Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac s-au cazat 100 de turişti, îndeosebi nemţi şi britanici, dar şi polonezi. Cazarea în iglu în România este posibilă din 2012, când a fost inaugurat tot la Bâlea Lac, prima astfel de construcţie. Turiştii care preferă să experimenteze o construcţie de gheaţă doar ziua şi numai pentru câteva ore, vor avea parte, tot la Bâlea Lac de singura biserică de gheaţă din România. Atât cele patru igluuri, cât şi biserica de gheaţă de la Bâlea Lac vor fi inaugurate cel târziu peste zece zile, conform sursei citate.

Turiştii interesaţi vor trebui să vină pregătiţi cu haine groase, căciuli, bocanci, şosete de lână, saci de dormit şi mai ales cu multă dorinţă de aventură. Aceste igluuri, asemenea Hotelului de Gheaţă nu va fi prevăzut cu toaletă, motiv pentru care, cine se cazează asemenea eschimoşilor, va fi nevoit să străbată prin zăpadă, câţiva zeci de metri, până la Cabana Bâlea Lac, pentru a folosi toale

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum 32 minute
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 26 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 49 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum 42 minute
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°