Fără ură şi părtinire am să vă spun că l-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu în cabinetul generalului Nicolae Budişteanu, comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi nr. 1 a Consiliului Securităţii Statului ( actualmente Academia Naţională de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”).

Generalul Budişteanu, fost şef al rezidenţei spionajului României pentru ţările francofone din Europa, cu sediul la Paris, sub numele de Udriteanu, după un eşec neplanificat, a fost extras şi ascuns la “Şcoala Băneasa”.

Ulterior, generalul Budişteanu a preluat comanda Centrului Special de Pregătire a Personalului Direcţiei Generale de Informaţii Externe (U.M. 0544).

Împrejurările în care Sergiu Nicolaescu a ajuns în cabinetul “Marelui Spion” ţineau de strategia comunicării publice a nou înfiinţatului Consiliu al Securităţii Statului. O strategie care viza propulsarea unui “mare regizor, care să impună un model al James Bond-ului român” şi, pe cale de consecinţă, respectul populaţiei faţă de agenţii speciali / secreţi ai guvernului, asemenea respectului americanilor, britanicilor sau francezilor faţă de figurile legendare ale serviciilor poliţiilor lor naţionale.

Dar, să revin la fapte. Sergiu Nicolaescu a avut o întâlnirre cu viitorii ofiţeri ai securităţii naţionale a României, context în care, ca “între colegi”, maestrul a ţinut să remarce rolul Secţiei Istorice şi a Studioului Cinematografic ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi a Studioului Cinematografic al Ministerului de Interne în prepararea şi susţinerea marilor sale proiecte cinefile.

După întâlnirea cu “masa”, a urmat un scurt protocol în Cabinetul generalului Budişteanu. În acest cadru, restrâns la patru participanţi, Sergiu a tinut să epateze cu vizitele sale la F.B.I. şi antrenamentele speciale de tragere cu revolverul din dotarea agenţiei americane, pe care îl folosea şi în filmele sale poliţist