Curtea de Apel Bucureşti: “Lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să creeze o reacţie socială negativă”
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis joi în favoarea menţinerii în stare de arest a omului de afaceri bixădean Vasile Creştin, unul dintre liderii grupării din dosarul fraudelor bancare cu prejudiciu estimat de 85 de milioane de euro. Magistraţii Curţii au respins solicitarea de înlocuire a măsurii arestului preventiv depusă la instanţă de avocaţi. Decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie.
Vasile Creştin a fost arestat în data de 17 decembrie, fiind suspectat că ar fi liderul grupării infracţionale şi că a avut o contribuţie determinantă la producerea prejudiciului şi la amploarea activităţilor cuprinse în dosarul de urmărire penală. “În ce-l priveşte pe Creştin Vasile, având în vedere amploarea activităţii infracţionale, poziţia de lider, contribuţia determinantă la producerea prejudiciului, faptul că a urmărit obţinerea pe nedrept a unor sume de bani ce proveneau din contractele de creditare, se apreciază că fapta prezintă o gravitate deosebită şi, date fiind elementele mai susmenţionate, lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să creeze o reacţie socială negativă”, se arată în motivarea soluţiei CAB.
În data de 15 şi 16 decembrie, în dosarul fraudelor bancare instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), 11 persoane, printre care doi directori BRD, un evaluator şi beneficiari ai creditelor obţinute fraudulos, au fost arestate. Pentru alte nouă persoane, printre care Ioan Creştin, fratele lui Vasile Creştin, şi Marius Locic, magistraţii au dispus interdicţia de a părăsi ţara. În 17 decembrie, CAB a decis emiterea unor mandate de arestare şi pentru Vasile Creştin, Constantin Irinel Militaru şi Mihăiţă Cătălin Ruşito