Cum Serie A se reia la sfârșitul acestei săptămâni, meciul amical dintre minuscula formație Pro Patria și AC Milan trebuia să fie o banală partidă de pregătire. Sursa: REUTERS
N-a fost să fie așa, ba din contră. Întâlnirea va rămâne în istorie drept primul protest al unei echipe, chiar în timpul jocului, împotriva rasismului.
Meciul disputat la Busto Arsizio, cu 2.000 de oameni în tribune, a durat doar 26 de minute.
Strigătele rasiste venite de pe margine (în fapt, urlete „Buu” prelungite în momentul în care mingea se afla la unul dintre jucătorii de culoare de la AC Milan) i-au determinat pe foștii campioni ai Italiei să reacționeze.
Printre titularii Milanului erau patru jucători de culoare: Emanuelson, Boateng, Niang și Muntari, dar principalii vizați erau Boateng și Muntari.
Până când Boateng a primit mingea și a șutat în direcția rasisților. Apoi și-a dat jos tricoul și a plecat spre vestiare. Era minutul 26. În acel moment, căpitanul Ambrosini și-a scos echipa de pe teren.
Asta în timp ce antrenorul Allegri și fotbaliștii Milanului i-au cerut până atunci arbitrului să intervină și să suspende partida, dar „centralul” Benassi n-a reacționat.
La conferința de presă de la final, Allegri și Ambrosini și-au cerut scuze familiilor venite la meci (erau mulți copii însoțiți de părinți), dar s-au felicitat pentru decizia luată.
Aceasta este prima partidă întreruptă pentru rasism ăn Italia.