Moartea regizorului Sergiu Nicolaescu şi dorinţa sa pentru a fi incinerat în loc să fie înhumat a deschis nouă dezbatere publică cu privire la acese două ritualuri de înmormântare.

Arhiepiscopia Bucureşti a făcut un apel, către familia regizorului Sergiu Nicolaescu, pentru ca cineastul să fie înmormântat după obiceiurile creştine, însă apropiaţii acestuia doresc să îi respecte în totalitate dorinţa testamentară, cea de a fi incinerat la Crematoriu Vitan Bârzeşti. Totuşi, pentru a nu afecta, în vreun fel, imaginea lui Sergiu Nicolaescu, Biserica s-a oferit să acopere cheltuielile de înmormântare ale acestuia. De asemenea B.O.R. nu susţine practica necreştină a incinerării, deoarece aceasta se împotriveşte credinţei ortodoxe pe care au fost întemeiate hotărârile Sfântului Sinod din anii 1928, 1933 şi din 5 iulie 2012.

Înhumare versus incinerare: vechime, universalitatea ritualurilor

Există o concepţie modernă legată de incinerare care plasează acest ritual funerar în rândul care se doresc a fi în afara religiei. Dacă urmărim evenimentele istorice vedem că o serie de lideri comunişti, care s-au declarat a fi atei, au optat pentru ritualul incinerării. De aici şi percepţia colectivă că trebuie să fii ateu ca să doreşti să fii incinerat.

Totuşi lucrurile sunt departe de a fi astfel. Omul religios, încă din preistorie şi antichitate, a oscilat în funcţie societatea în care trăia între cele două ritualuri funerare. Există exemple de populaţii întregi care au preferat un ritual în locul altuia.

Populaţia daco-geţilor este un exemplu cu care arheologii şi istoricii de la noi se confruntă. Pe întreg spaţiul ocupat azi de ţara noastră în perioada în care această populaţie a fost majoritară întâlnim până într-o sută de morminte, care în cea mai mare proporţie nu aparţin acestei populaţii, ci sclavilor de altă religie sau a populaţiilor care erau în