Trei din cei patru bărbaţi surpinşi în timp ce încercau să pătrundă prin efracţie, în data de 2 ianuarie, într-o societate comercială din municipiul Sibiu, au fost arestaţi preventiv, a declarat vineri, 4 decembrie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJS), Luciana Balteş.
Trei dintre ei au fost prezentaţi joi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând arestarea lor pentru 29 de zile.
Cei trei învinuiţi cu au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu. Cercetările în acest dosar continuă în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a celor patru bărbaţi, a declarat Luciana Balteş.
Al patrulea învinuit este cercetat în stare de libertate.
Patru suspecţi, cu vârste între 22 şi 40 de ani, din Sibiu, sunt cercetaţi de poliţiştii de la Biroul Investigaţii Criminale Sibiu pentru mai multe infracţiuni de furt calificat. Unul dintre ei este cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de tâlhărie, deoarece pentru a scăpa a încercat să lovească reclamantul cu un levier.
Trei din cei patru bărbaţi surpinşi în timp ce încercau să pătrundă prin efracţie, în data de 2 ianuarie, într-o societate comercială din municipiul Sibiu, au fost arestaţi preventiv, a declarat vineri, 4 decembrie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu (IPJS), Luciana Balteş.
Trei dintre ei au fost prezentaţi joi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând arestarea lor pentru 29 de zile.
Cei trei învinuiţi cu au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu. Cercetările în acest dosar continuă în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a ce