Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul RSR, îngropat cu 30.000 de lei

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Protecţia Consumatorilor susţine că nu a găsit nici urmă din peştele stricat, în timp ce un cititor GdS ne-a sesizat că localul ar fi îndepărtat probele cu două dube, în dimineaţa zilei de ieri. Poliţia nu a primit nici o plângere, deşi patronul susţine că invitaţii i-ar fi jefuit restaurantul.

Scandalul declanşat în noaptea de Revelion la Palatul RSR de la Podari, când sute de clienţi au reclamat că li s-a servit la masă peşte stricat şi alune cu viermi, pare să-şi fi consumat ieri ultimul episod. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Dolj a anunţat că l-a sancţionat pe administratorul Gheorghe Constantin cu o amendă de 30.000 de lei, „pentru informarea incompletă a clienţilor şi pentru nerespectarea contractului cu clienţii“. Dacă plăteşte în 48 de ore, amenda se reduce la 15.000 de lei. „Nu am găsit probe în ceea ce priveşte peştele stricat sau alunele cu viermi“, a precizat şeful CJPC Dolj, Gheorghe Marinescu. Tot în cursul zilei de ieri, redacţia GdS a fost sesizată de Răzvan Iancu, unul dintre participanţii la Revelion, care ne-a declarat că peştele stricat ar fi fost îndepărtat cu dubele din restaurant. „Am fost pe la ora 10.00 din nou la RSR să cer banii înapoi de la Costi. Am găsit o ospătăriţă, care mi-a spus că domnul Costi nu este acolo şi că are telefonul închis. Am văzut, în schimb, două dube în care se încărcau de zor saci. Una chiar a trecut pe lângă mine la plecare, puţea a peşte stricat. Nu ştiu cum cei de la CJPC nu au găsit peştele“, a spus acesta. Omul este foarte supărat deoarece şi-a invitat la Revelionul cu surprize peste 100 de prieteni. „Erau copii la mese, femei însărcinate, li s-au servit alune cu viermi în ele, peşte stricat şi neprăjit, iar băutura s-a terminat la 22.30. Ni s-a promis un open bar, cu trei etaje, băutură la discreţie, iar când am ajuns era o masă de 1-2 metri cu zece sticle de alcool pentr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 28 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 29 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°