Au fost recunoscuţi la nivel internaţional abia în 2009. Au devenit a treia rasă naţională, urmînd ciobănescului mioritic şi celui carpatin. Caracteristici: echilibraţi, calmi, iubitori de copii, neprietenoşi cu străinii. Apariţiile lor în concursurile chinologice fac deliciul publicului.
"Din '88 pînă în 2000, am făcut o cartografiere a ciobăneştilor de Bucovina. Am mers practic din gospodărie în gospodărie, din stînă în stînă şi am strîns peste 5.000 de fotografii cu aceşti cîini minunaţi. Iar cînd am intrat în Asociaţia Chinologică, în '91, am văzut că nu prea existau documente ştiinţifice despre această rasă naţională. Numai vorbe drăguţe, cîini care coseau goblenuri sau cîntau la pian, aşa că a trebuit să o luăm de la zero pentru impunerea unui standard şi să luptăm pentru recunoaşterea ciobăneştilor de Bucovina".
Acasă la cea mai veche canisă
Declaraţia îi aparţine lui Constantin Gaşpar, medic veterinar şi omul care, prin Clubul Naţional de specialitate, gestionează dezvoltarea rasei. Ciobănescul de Bucovina, animal de pază şi apărare, ideal pentru strunirea turmelor de oi, a fost recunoscut provizoriu la nivel internaţional abia în 2009, iar în interval de 10 ani ar trebui să apară admiterea definitivă, ca o separare faţă de celelalte două rase naţionale, Carpatinul şi Mioriticul.
Iar în competiţiile chinologice ale ultimilor ani, ciobănescul românesc de Bucovina a devenit una dintre atracţiile publicului, prin frumuseţe şi atitudine. Cristian Moroşanu are cea mai veche canisă din România, iar pe proprietatea lui de la Horodnic, în apropiere de mănăstirea Putna, creşte şase exemplare impresionante. Codruţ, Dora, Tamara, Aluna, Alun şi Rarău sînt numele cîinilor, primul e şeful trupei, iar cînd se ridică în două picioare, sprijinindu-se pe gard, ajunge la statura unui om de 1,70 m - 1,75 m!
"Am verificat: nu le plac manelele!" :-)
