Adică Gerard Depardieu a primit în regim de urgenţă cetăţenia rusă. Putin a anunţat ieri că Rusia e onorată să-l aibă drept cetăţean. Actorul francez s-a înfuriat după ce preşedintele Francois Hollande a anunţat intenţia de a impozita cu 75% averile marilor bogătaşi ai Franţei. Cam aşa stau lucrurile, simplist spus.
Şi aici musai să ai câteva întrebări, dincolo de fandosesile stângistoide ale Hollande-ului:
1. Ce înseamnă om bogat? Ca orice lucrător pe bani publici, preşedintele Franţei e tentat că bogataşul e o specie ciudată: cu o mână biciuieşte sclavi şi cu alta-şi numără banii. Sindicalismul ăsta latin nu crede nici în omul cu idei, nici în omul dăruit de talent şi nici în cel care s-a îmbogăţit după nopţi nedormite în căutarea unei idei novatoare. Ieşit din plin lumpen ideologic, politicianul francez calcă în picioare inclusiv "valorile socialismului" - ca să-l citez pe Iliescu.
2. Statul e stăpân absolut? Francezii ar trebui să înţeleagă mai întâi răspunsul. Au scăpat de absolutism şi apoi, după ce s-au căsăpit bine de tot, au inventat din plictiseală un sindicalism prezent până azi. Şi pentru că aveau nevoie de un Dumnezeu (de cel real l-au dezis în 1789), au făcut piedestal statului. Adică va trebui să cotizezi serios pentru ca statul francez să te tolereze pe teritoriul său - că te numeşti Turturel sau Depardieu, toţi sunteţi egali de umili în faţa ghişeului funcţionăresc.
3. E curios cum francezii inventează noi taxe de apartenenţă la Franţa. TVA-ul tot invenţie franţuzească e, adoptată apoi de şi de celelalte state - că nu erau proaste să refuze o asemenea plească de finanţare. Parisul a luat decizia pentru TVA în momentul în care unul din patru francezi maturi şi sănătoşi era funcţionar public - deci lucra pentru stat. Iar - mai conoaştem şi exemple mai apropiate - statul îşi protejează angajaţii, indiferent de competenţele lor sau ch