Aleea Nicolae Titulescu şi Aleea Independenţei sunt denumirile primite de două străzi din oraşul Panciu. În zonele respective sunt amplasate cele 144 de apartamente sociale, repartizate la începutul lunii decembrie 2012. „Atribuirea celor două nume pentru străzile deja existente a fost determinată de recepţionarea şi repartizarea ansamblurilor de locuinţe cu 80, respectiv 64 de apartamente. Se impunea ca imobilele respective să primească numere poştale, necesare operaţiunilor administrative, precum stabilirea domiciliului, încheierea contractelor privind utilităţile, a celor de închiriere şi aşa mai departe”, a declarat primarul Ion Petre.
Acesta a precizat că denumirile au fost inspirate de faptul că străzile respective se situează în imediata apropiere a unor artere de circulaţie cu nume asemănătoare. „Aleea Titulescu va fi strada cuprinsă între străzile Ioan Slavici şi Mărăşti, paralelă cu strada Nicolae Titulescu. Aici se află cele 64 de apartamente din spatele Pieţei Agroalimentare. Totodată, Aleea Independenţei va fi strada cuprinsă între Bulevardul Independenţei şi Ansamblul de locuinţe sociale cu 80 de apartamente, amplasate în spatele Staţiei de Pompieri”, a explicat primarul Ion Petre.
Aleea Nicolae Titulescu şi Aleea Independenţei sunt denumirile primite de două străzi din oraşul Panciu. În zonele respective sunt amplasate cele 144 de apartamente sociale, repartizate la începutul lunii decembrie 2012. „Atribuirea celor două nume pentru străzile deja existente a fost determinată de recepţionarea şi repartizarea ansamblurilor de locuinţe cu 80, respectiv 64 de apartamente. Se impunea ca imobilele respective să primească numere poştale, necesare operaţiunilor administrative, precum stabilirea domiciliului, încheierea contractelor privind utilităţile, a celor de închiriere şi aşa mai departe”, a declarat primarul Ion Petre. @N_P