Sursa: CODRIN PRISECARU
Au trecut 4 ani şi jumătate de cînd am lăsat publicistica politică de-o parte ca să fac politică deadevăratelea. Că am intrat pînă-n gît şi chiar mai sus în politică, nu-mi pare rău, dar nici bine. Că am abandonat publicistica, îmi pare rău. Dar atunci, în 2008, o grămadă de puritani ai presei, riguroşi în deontologie, dedicaţi independenţei şi echidistanţei – cei mai mulţi din echipele lui Dan Voiculescu – răcneau spre mine că e inacceptabil să pleci direct din presă în politică.
Azi, veţi recunoaşte, asemenea discuţii sunt futile.Presa editorială e plină de politicieni (unii scriu chiar din închisoare), oameni din presă au dat buluc pe băncile Parlamentului, partidele colecţionează vedete mediatice şi vedetele mediatice colecţionează partide. În 2008 încă se mai făcea caz de separaţiune. Azi, devălmăşia e atotcuprinzătoare şi unanim acceptată.
Au trecut patru ani şi cîte schimbări! Fiind primul editorial după atîta timp, am întrebat „prietenii”, dar şi trecătorii ocazionali de pe pagina mea de facebook, despre ce anume ar vrea ei să scriu. Am primit, în două ceasuri, aproape o sută de sugestii. Unii, m-au pus la punct („Dar dumneata ce meserie ai, de fapt? Fă-ţi meseria şi lasă dracu politica!” sau „Ia uite, se apucă de scris şi habar n-are ce să scrie”), altele m-au şarjat direct („Spune-ne cum e cu Băsescu şi statul de drept, cum de a ajuns el singurul anti-comunist din România”), în fine, nu puţine mi-au dat mînă liberă („Scrie ce vrei, numai să fii sincer” sau „Ştii tu ce să scrii, că eşti băiat deştept”).
Încercînd sistematizarea răspunsurilor, aş zice că cele mai multe sugestii au fost să scriu despre PDL aşa cum îl cunosc, ce e de făcut ca acest partid să-şi revină şi, într-un cadru mai larg, să explic cum văd eu renaşterea dreptei politice de la noi după dezastrul din decembrie 2009. Explicabil. Nu puţini mi-au c
