Marii producători mondiali de ţigări prosperă şi-i doare la bască de lupta anemică dusă împotriva lor. Este evident că planeta noastră fumează tot mai îndrăcit, iar din campaniile împotriva fumatului se alege fumul şi scrumul. Pământul este o imensă scrumieră. Nimeni nu se desprinde de lulea; dimpotrivă, muşterii aderă la ea. Campaniile împotriva fumatului devin caraghioslâcuri în toată legea. Sau nişte pretexte minunate ca să se mai părăduiască nişte fonduri publice.
Oricât s-ar scumpi cuiele astea pentru sicriul personal, fumătorul nu renunţă cu nici un chip la năravul său constant. Puţin îi pasă că îl dojeneşte medicul specialist şi îl imploră nevasta. Prin exemplu personal, o convinge şi pe nevastă să se apuce. Iar pe medic îl schimbă urgent cu unul fumător.
Ţările deştepte ale lumii au înţeles acest lucru. Şi nu ţin coada sus, ca noi. Au înţeles că producătorii de iarba dracului fac parale copleşitoare, au înţeles că aceste parale trebuie dijmuite. Au înţeles că boala cruntă a momentului nu este în legătură cu tabagismul. Boala actuală a lumii este sărăcia.
Ţări serioase, ţări normale ca Austria şi Germania au acţionat în consecinţă. Aşa se face că reclamele la ţigări sunt prezente la vedere în Viena sau Berlin, de exemplu. Pe străzi, în gări, în staţiile de autobuz. Peste tot, la vedere.
Iată noul pachet de „Chesterfield”, distrează-te acum alături de ţigările „Gauloise”, ia de-aici un „Viceroy”. Fete frumoase şi tineri la început de virilitate îşi afişează dinţii, sugând ţigara. Fiindcă reclamele îi vizează în primul rând pe ei, noii trăgători din bătrânul viciu. Mai teribilişti, mai uşor de manipulat. Vechea poveste.
Dar nu doar reclama stradală este omniprezentă. Ci şi publicitatea în ziare şi reviste.
Numai noi, nişte rupţi în cur cu coada sus, am interzis acest rezervor de bani. Omorâm lumea cu taxele şi impozitele, dar l