Un raport al JP Morgan spune că 2013 ar putea fi al doilea an consecutiv în care activele financiare vor performa mai bine decât economia
Indicele S&P500 păstrează un potenţial de avans de 8-10%
Anul 2013 va fi unul cu ştiri mai bune din SUA şi China decât din Europa, indicatorii macroeconomici urmând să se îmbunătăţească mai ales în domeniul serviciilor în detrimentul sectorului manufacturier, spune un studiu al diviziei de administrare a activelor financiare a băncii americane de investiţii JP Morgan, preluat de ZeroHedge. După ce în 2012, portofoliile de acţiuni, obligaţiuni şi instrumente financiare cu acoperire în real estate au oferit investitorilor randamente cu două cifre pe fondul unei creşteri economice modeste, 2013 ar putea fi al doilea an consecutiv în care pieţele financiare să supraperformeze economiei reale.
Multiplii bursieri continuă să se menţină coborâţi, ceea ce denotă persistenţa unui climat de scepticism în piaţă, observă autorul raportului, Michael Cembalest, Chairman of Market and Investment Strategy la JP Morgan Asset Management, societate care are în administrare active de 2.000 miliarde dolari. Acţiunile companiilor listate pe Bursa de la New York ar putea performa şi în 2013; au cash pe bilanţuri, iar ratele de creştere ale dividendelor sunt cele mai ridicate din ultimele şase decenii. Titlurile de equities sunt relativ ieftine dacă sunt raportate la actualele niveluri de dobândă.
În Europa punctele de îngrijorare sunt povara datoriilor excesive ale Spaniei, adâncirea decalajelor economice dintre Franţa şi Germania, precum şi declinul importurilor la nivelul UE. În SUA, sectorul privat dă semne de viaţă, dar recompensarea muncii rămâne slabă, iar austeritatea afectează consumul. China poate păstra rate de creştere de 7-8% chiar şi dacă nu va continua expansiunea creditului şi a cheltuielilor de capital. Japo