Actriţa britanică Helen Mirren, care a interpretat rolul reginei Elizabeth a II-a în filmul "The Queen", a primit joi o stea pe Bulevardul Gloriei - Walk of Fame - din Los Angeles, informează AFP.
Actriţa, în vârstă de 67 de ani, a fost însoţită la acest eveniment de dramaturgul şi scenaristul american David Mamet şi de regizorul american Jon Turteltaub. Steaua dedicată actriţei britanice, amplasată în faţa barului Pig'N Whistle din Hollywood, este cea de-a 2.488-a de pe Walk of Fame.
David Mamet a colaborat de curând cu Helen Mirren la lungmetrajul de televiziune "Phil Spector", produs de televiziunea americană HBO. Actriţa britanică interpretează în acest film rolul avocatei celebrului producător muzical Phil Spector, condamnat la 19 ani de închisoare pentru asasinarea unei angajate. Acest film de televiziune va avea premiera pe micile ecrane din Statele Unite în primăvara anului 2013.
Jon Turteltaub a colaborat la rândul său cu Helen Mirren la filmul de aventuri "Comoara Naţională: Camera Secretelor/ National Treasure: Book of Secrets" (2007).
Actriţa britanică, a cărei carieră strălucită include roluri notabile precum cele din "Age of Consent" (regizat de Michael Powell, 1969), "Calendar Girls" (regizat de Nigel Cole, 2003) şi "Gosford Park" (regizat de Robert Altman, 2001), a primit recent şi un premiu pentru întreaga carieră, la cea de-a 25-a gală a premiilor Academiei de Film Europene, ce a avut loc pe 1 decembrie, în Malta.