Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hizo: “Ne vom despãrti de Coman”

Publicat in Vremea Noua, vineri 4 ianuarie 2013 ·

RESEMNAT…Viorel Hizo a comentat decizia patronului de a nu mai investi nici un leu la FC Vaslui în acest an, dar si hotãrârea acestuia de a micsora considerabil bugetul clubului. “Dulãul” se aflã în aceste momente cu mâinile legate, acesta neputând trece peste decizia clubului de a-l trece pe Dani Coman pe lista de transferuri.

Dacã la finalul anului trecut Viorel Hizo declara cã abia asteaptã sã vinã perioada de transferuri pentru a-si aduce la echipã jucãtorii pe care si-i doreste, acum tehnicianul pare sã se fi resemnt si asta deoarece încã de la începutul anului, la echipã au avut loc schimbãri majore. Pe lângã retragerea sprijinului financiar pe care Adrian Porumboiu îl aducea la echipã, acesta, împreunã cu oficialii clubului au întocmit si o listã cu jucãtori importanti din primul “11” de care FC Vaslui se va despãrti în aceastã iarnã. “Tot fotbalul mondial trece printr-o crizã acutã. Fotbalul nostru este aproape în moarte clinicã! Toate cluburile vor sã scape de salariile mari, care împovãreazã foarte mult. Patronii au ajuns la o limitã cu aceste salarii mari drept pentru care fiecare club îsi face o politicã a sa. Noi, cei care suntem sub patroni nu putem face altceva decât sã ne supunem si sã acceptãm sã ne facem treaba în astfel de conditii”, a declarat Viorel Hizo. Desi Dani Coman declara în urmã cu douã zile cã nu a fost înstiintat de nici un oficial al clubului cã este pe lista neagrã, tehnicianul vasluian spune cã nu mai poate face nimic în cazul lui Coman deoarece decizia de a se despãrti de el a fost deja luatã: “N-am ce face în cazul lui Coman deoarece conducerea a decis cã avem doi portari buni, si mai tineri, Straton si Cerniauskas de care trebuie sã ne folosim”, a încheiat Viorel Hizo.

RESEMNAT…Viorel Hizo a comentat decizia patronului de a nu mai investi nici un leu la FC Vaslui în acest an, dar si hotãrârea acestuia de a micsora c

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 12 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 41 minute
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 24 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 12 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°