Arădenii care doresc să plătească impozitele şi taxele locale pe anul 2013 o pot face începând din data de 14 ianuarie, cei care achită integral impozitul pe clădiri până în 31 martie beneficiind de o bonificaţie de cinci la sută.
Ghişeele Direcţiei Fiscale din cadrul Primăriei Arad au fost deschise joi, însă doar pentru plata amenzilor şi a taxei pentru înscrierile autoturismelor.
Funcţionarii mai lucrează încă la închiderea anului fiscal şi la recalcularea taxelor şi impozitelor locale, care au fost majorate de la 1 ianuarie 2013.
Taxele şi impozitele pe anul 2013 se vor putea achita la sediul Direcţiei Fiscale de pe strada Mucius Scaevola, la biroul Direcţiei Fiscale de lângă Piaţa Fortuna, la oficiile poştale, dar şi online. „În acest moment, plata tuturor taxelor şi impozitelor locale, fie că e vorba despre cele pe anul 2013 fie că e vorba de restanţele din anii trecuţi sunt suspendate pentru deschiderea de an. În cazul în care funcţionarii Direcţiei Fiscale vor finaliza actualizarea programelor informatice mai repede, e posibil ca plăţile să se poată face înainte de data stabilită, 14 ianuarie”, a precizat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei municipiului Arad.
Consiliul Local Municipal a decis, săptămâna trecută, să mărească taxele şi impozitele cu 16,05 la sută, adică procentul impus de o recentă Hotărâre de Guvern care prevede ajustarea cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani.
La Arad, aceste taxe nu mai pot fi modificate, chiar dacă Guvernul a anunţat, zilele trecute, că va aproba în prima şedinţă din luna ianuarie o ordonanţă care va stabili că primarii sunt cei care hotărăsc dacă aplică sau nu indexarea cu 16,05 procente.
„Conform reglementărilor locale, taxele trebuie stabilite până la sfârşitul anului pentru a putea fi aplicate în anul următor. Conform noului Cod Fiscal, autorităţile locale pot majo