Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetătorii au detronat zero absolut de la rangul de cea mai scăzută temperatură

Publicat in Adevarul, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Zero absolut era considerată cea mai scăzută temperatură din Univers. Asta pentru că la 0 grade Kelvin, orice substanţă este golită de energie sub formă de căldură, dar asta până la ultima descoperire a unor cercetători care au reuşit să atingă o temperatură şi mai scăzută.

Fizicienii de la Universitatea Ludwig Maximilian din Germania au creat un gaz folosind atomi de potasiu pe care i-au stabilizat într-o structură cu ajutorul câmpurilor magnetice şi al laserelor. La schimbarea rapidă a câmpurilor magnetice, atomii au trecut dintr-o stare de energie joasă în starea de energie cea mai mare posibilă, notează „The Verge“. Iar unda laser le-a limitat mişcarea, astfel că cercetătorii au reuşit să înregistreze o temperatură sub zero absolut.

În acest moment, valoarea pentru zero absolut sau 0 grade Kelvin este de -273,15 grade Celsius. Temperatura unui obiect e măsurată după câţi atomi se mişcă - cu cât este mai scăzută, cu atât este mai mic numărul de atomi care se pot mişca. Fizicienii au însă un alt mod de a privi temperatura nouă, şi nu ca fiind negativă. Pentru ei, aceasta este mai caldă decât infinitul.

Fizicianul Ulrich Schneider de la Universitatea din Munchen a descris temperaturile negative şi comportamentul particulelor. „Gazul nu este mai rece decât zero absolut, ci mai cald. Este chiar mai cald decât orice altă temperatură pozitivă“, a afirmat acesta. Acest lucru se întâmplă deoarece căldură ca energie trece de la obiectele mai calde la cele mai reci, astfel că cele din urmă sunt cele cu mai multă energie.

Descoperirea poate duce la crearea unor noi forme de materie, dar vine şi cu câteva efecte negative. În mod normal, atomii sunt atraşi spre un alt corp mai mare de către gravitaţie. Însă cei care ating o temperatură sub zero absolut pot să plutească, în loc să coboare. Acest comportament este asemănător materiei negre din Univer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°