Un grav eveniment rutier s-a produs, joi seară, între localităţile Ghenci şi Căuaş, care s-a soldat cu accidentarea a doi minori. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că Ioan B., în vârstă de 40 de ani, din Valea Morii, în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca Opel, proprietate personală, nu a adaptat maşina la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat cu autoturismul în şanţul din partea stângă a direcţiei de mers. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a minorului B.J., în vârstă de 8 ani, şi rănirea gravă a minorei B.E., în vârstă de 10 ani, ambii pasageri în autoturism. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Carei, iar ulterior la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Pavel Prodaniuc
Un grav eveniment rutier s-a produs, joi seară, între localităţile Ghenci şi Căuaş, care s-a soldat cu accidentarea a doi minori. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că Ioan B., în vârstă de 40 de ani, din Valea Morii, în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca Opel, proprietate personală, nu a adaptat maşina la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat cu autoturismul în şanţul din partea stângă a direcţiei de mers. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a minorului B.J., în vârstă de 8 ani, şi rănirea gravă a minorei B.E., în vârstă de 10 ani, ambii pasageri în autoturism. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Carei, iar ulterior la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorului auto i-au fost recoltat