O persoană a fost rănită, vineri dimineaţă, în urma unui accident care a avut loc pe DN 1, pe serpentinele de la Posada, şi în care au fost implicate trei maşini, circulaţia fiind complet blocată timp de aproape o oră.
Potrivit Poliţiei Prahova, traficul pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov, pe serpentinele de la Posada, a fost complet blocat timp de aproape o oră, în prezent desfăşurându-se în condiţii normale.
Circulaţia pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov, a fost complet blocată, vineri, începând cu ora 9.20, din cauza unui accident în care au fost implicate trei autovehicule şi în care o persoană a fost rănită.
Iniţial, Poliţia a fost anunţată că două persoane au fost rănite, însă echipajele ajunse la locul accidentului au constatat că este vorba despre un singur rănit.
Din primele cercetări poliţiştii au stabilit că şoferul unei autoutilitare a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu o altă autoutilitară, care circula regulamentar. Din spatele dubei care circula regulamentar a venit un autoturism de teren al cărui şofer nu a mai putut opri la timp şi s-a ciocnit de maşina din faţă.