Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta demite conducerea Institutului Naţional de Statistică: „A comis o greşeală gravă, vreau oameni pe care să mă bazez”

Publicat in Adevarul, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a anunţat că a solicitat secretarului general al Guvernului să pregătească schimbarea conducerii Institutului Naţional de Statistică pentru "greşeala gravă" comisă în calcularea PIB pe 2011, arătând că are nevoie ca la INS să lucreze oameni pe care se poate baza.

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS) este, din 2005, Vergil Voineagu. Anterior, funcţia a fost ocupată de Clementina Ivan Ungureanu, care a fost înlăturată de la conducerea instituţiei de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

Victor Ponta a explicat aseară la un post de televiziune că a aflat curând că o eroare a Statisticii privind PIB-ul reduce cheltuielile bugetare cu aproape un miliard de lei. În replică, INS susţine că nu este vorba de o eroare, ci de o realitate dată de cifrele finale.

Vorbind despre necesitatea construirii unui buget realist, Ponta a afirmat: "Apar în fiecare zi tot felul de elemente. De exemplu, am aflat la sfârşitul anului trecut, aproape de Revelion, acum mi s-a confirmat, că o greşeală de calcul a Institutului Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în 2011, 2012, o greşeală care înseamnă 20 miliarde de lei la PIB în plus, calculate iniţial şi reduse acum, înseamnă implicit la deficit cheltuieli mai mici cu aproape un miliard de lei."

Premierul a precizat ulterior că va cere astăzi ca această situaţie să fie verificată şi, dacă eroaea se confirmă, atunci, foarte probabil, va înlocui conducerea INS.

"Voi cere până luni o analiză, iar preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS) ar putea fi schimbat", a spus premierul, la România TV.

INS: "Nu este o eroare, ci o realitate pe care o relevă datele finale"

Reprezentanţii INS au recunoscut diferenţele între cifre, menţionând însă că nu este vorba despre o eroare, ci de o realitate pe car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 4 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°