A modelat cultura populară cum nimeni nu a reuşit în ultimii 50 de ani. A mistificat istoria până la caricatură şi a construit mitologii naţionaliste care au rămas adânc impregnate în imaginarul colectiv. A servit regimul comunist cu osârdie şi a fost cel mai eficient agent de propagandă al naţional-comunismului lui Nicolae Ceauşescu. A fost printre cei care s-au suit pe tanc în decembrie '89 imaginându-se general deşi a fost de departe cel mai răsfăţat "artist" al regimului, dar, în cele din urmă a rămas un soldat fidel lui Ion Iliescu şi FSN, PSD, etc. A scris scrisori odioase împotriva lui Lucian Pintilie şi, pe măsură ce devenea şi mai irelevant în film, s-a luptat din răsputeri să oprească noul val al cinematografiei româneşti. Un personaj slab, lipsit de consistenţă şi moralmente falimentar. Şi totuşi...

Ultimul Bond, Skyfall, debutează cu o urmărire de motociclete pe acoperişul marelui bazar din Istanbul. 50 de ani şi 23 de filme mai târziu, un regizor care a câştigat Oscar-ul cu American Beauty şi tot ce au putut să facă este o urmărire de motociclete, urmată de clasica luptă pe acoperişul vagoanelor unui tren. Dar tocmai aici zace geniul filmului - de departe cel mai bun Bond făcut vreodată - în faptul că exploatează fără complexe şi fără ruşine toate clişeele cinematografice create vreodată. Lupta dintre Bine şi Rău (cu un "rău" excelent construit de Javier Bardem), conspiraţie, întorsături de situaţie, împuşcături, emoţie, dramă şi, bineînţeles, urmăriri de maşini, dintre care, celebra Aston Martin DB5 este cireaşa de pe tort. Niciun clişeu nu este ratat. Kitsch total, dar kitsch cu stil şi cu autoironie tipic britanică.

Acum, dacă ideea ta despre film înseamnă Fellini, de Sica, Rossellini, Renoir, Truffaut ori Godard, (inevitabilul) Tarkovski sau, mai spre noi, von Trier, şi dacă preferi "Hoţii de biciclete" lui "From Russia w