Soprana Angela Gheorghiu a declarat că începe anul 2013 "cu o nouă identitate" şi a hotărât, de comun acord şi în deplină prietenie cu tenorul Roberto Alagna, divorţul iminent, care se va pronunţa cât de curând.
Întrebată cu ce gânduri intră în noul an, soprana a răspuns: "Cu optimism, ca întotdeauna, dar şi cu o nouă identitate! Am hotărât de comun acord şi în deplină prietenie cu Roberto Alagna divorţul iminent, ce se va pronunţa cât de curând. Fiecare are şi va avea drumul său. Nu excludem să avem spectacole împreună, în mod natural, cum o facem cu toţi colegii noştri ca şi până acum".
În toamna anului 2009, în presă au apărut primele informaţii cu privire la un posibil divorţ între cei doi. Într-un interviu acordat publicaţiei franceze Le Figaro, Roberto Alagna spunea atunci că viaţa sa alături de Angela Gheorghiu de apropie de final. "De mult timp nu mai avem activităţi comune. Fiecare se ocupă de propria carieră. Mă gândesc că va fi greu, dar mă simt mult mai liniştit şi mai liber. Nu mai trebuie să dau în fiecare seară socoteală şi sfaturi. Merg acum cu un fel de viteză de croazieră şi totul îmi reuşeşte. Este dificil să formezi un cuplu cu un artist, cu atât mai mult atunci când este vorba de doi cântăreţi de operă", spunea Alagna.
Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale. Şi-a făcut debutul în 1990 la Opera Română din Cluj-Napoca, și a debutat internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena.
La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata "La Traviata", în 1994, când BBC a difuzat această operă. "S-a născut o stea", remarca presa, în acea perioadă. De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume.
În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din