Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Raportul MCV va sancţiona Parlamentul

Publicat in CityNews Alba, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la şedinţa plenului CSM, că raportul MCV pe care Comisia Europeană îl va prezenta la sfârşitul lunii ianuarie va sancţiona Parlamentul pentru situaţiile în care a fost "abuziv" privind permiterea cercetării penale a unor parlamentari.

"Părerea mea este că raportul MCV de la sfârşitul lui ianuarie va sancţiona Parlamentul pentru asta. Pentru că aici pare a fi vulnerabilitatea noastră, în înţelegerea funcţionării justiţiei şi pentru oamenii politici", a afirmat preşedintele Băsescu.

Subiectul a fost ridicat de membrii CSM, care au remarcat faptul că Parlamentul a obstrucţionat anchetarea penală de către procurori a unor membri ai Legislativului.

"Nu avem niciun conflict din acest punct de vedere. Şi eu consider că Parlamentul a fost în câteva situaţii abuziv", a spus preşedintele. El a adăugat că parlamentarii nu trebuie să oprească ancheta procurorilor şi trimiterea în judecată, unde cei vizaţi au şi şansa de a-şi dovedi nevinovăţia.

Traian Băsescu a făcut această declaraţie după ce judecătorul Horaţius Dumbravă, fost preşedinte al CSM, i-a sesizat şefului statului că există o problemă în ce priveşte parlamentarii faţă de care Parlamentul nu dă aviz pentru percheziţie, arestare, cercetare.

Judecătorul Horaţius Dumbravă a precizat că ar trebui să se intervină în sensul acesta, poate chiar în textul constituţional.

În 17 decembrie 2012, la consultările cu partidele de la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că în 11 ianuarie 2013 va veni o nouă misiune de experţi a Comisiei Europene în vederea finalizării raportului pe MCV, el arătând că până atunci trebuie rezolvate "restanţele parlamentare".

Şeful statului a subliniat că aceste restanţe trebuie să fie "o prioritate zero" a noului Parlament deoarece raportul MCV este important pentru aderarea la spaţiul Schengen, pentr

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum 54 minute
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii termocentralelor pe lignit şi a carierelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia

News.ro acum 2 ore
România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi a carierelor miniere care le alimentează cu până la 3 ani faţă de deadline-ul din prezent, prevăzut de planul de restructurar

Horoscop pentru sâmbătă, 28 decembrie 2024. Se recomandă prudență la cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec Finalul acestei saptamani este potrivit activitatilor culturale. Poate si pentru ca este sezonul sărbătorilor de iarna, sarbatori incarcate de sentimentul uniunii cu divinul. Dorința ta de a-ti rafina sufletul va fi la cote înalte si se va

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum 2 ore
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum o ora
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Crin Antonescu, recunoaște că l-a propus Kelemen Hunor: Voi câștiga alegerile prezidențiale

NapocaNews acum 9 ore
Are experienta la poker. Legea anti-legionara l-a propulsat. Candidatul comun al PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat că are calitățile necesare pentru a fi președinte și că va fi un lider necesar și potrivit Român

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 11 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 7 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°