Profesorul de istorie Stănică Bostănaru, din Gugeşti, a fost înmormântat ieri, în cimitirul din localitatea natală. Fiu al comunei Gugeşti, Stănică Bostănaru s-a născut pe 28 ianuarie 1947, dar a murit înainte să împlinească 66 de ani. Preocupat să lase generaţiilor viitoare informaţii utile şi preţioase despre prima unitate de învăţământ înfiinţată în comună, profesorul Bostănaru a scris „Monografia Şcolii Nr. 2 Gugeşti”, în care a inclus date despre începuturile şcolii pe raza localităţii.
În urmă cu aproximativ 4 ani, profesorul şi-a încheiat cariera didactică, după ce întreaga viaţă şi-a dedicat-o formării tinerelor generaţii. „Toată lumea este de acord că dumnealui era un coleg extraordinar, devotat profesiei de cadru didactic. A fost cel mai mare avocat al Şcolii 2, în sensul că aşa cum se întâmplă peste tot şcoala de centru de obicei acaparează tot. Dumnealui a fost un mare susţinător al Şcolii 2, care este şi prima şcoală din Gugeşti, de peste linia ferată. S-a luptat de a menţinut această unitate şcolară şi iată că şi la ora actuală ea funcţionează cu clasele I-VIII. A fost şi director de două ori şi în această calitate şi-a dovedit devotamentul faţă de comunitatea şcolară din satul vechi. Ca şi coleg, a fost un om deosebit, printre puţinii care îşi aducea aminte de zilele de naştere ale colegilor, venea de zilele de 8 martie şi altele chiar după pensionare şi aducea o ciocolată, o cafea, o floare. Gugeştiul pierde un om devotat învăţământului, un reper pentru personalul didactic de la nivelul localităţii“, a spus Costina Iancu, directorul Şcolii Gugeşti.
Cei care l-au cunoscut ştiu că a fost o fire caldă, echilibrată, zâmbetul blajin te îndemna să-ţi deschizi sufletul şi să ceri un sfat pe care întotdeauna puteai să-l urmezi. Avea mereu o vorbă de încurajare pentru toţi cei aflaţi în momentele de cumpănă. Ştia să descreţească frunţile şi să-