Capetele preşedintelui INS , Vergil Voineag, şi ale vicepreşedinţilor instituţiei au căzut sub securea premierului Victor Ponta. Asta din cauza unei greşeli la calculul Produsului Intern Brut (PIB), sarcină a INS , care adânceşte România într-un deficit bugetar mai mare cu un miliard de lei. Capetele preşedintelui INS , Vergil Voineag, şi ale vicepreşedinţilor instituţiei au căzut sub securea premierului Victor Ponta. Asta din cauza unei greşeli la calculul Produsului Intern Brut (PIB), sarcină a INS , care adânceşte România într-un deficit bugetar mai mare cu un miliard de lei.
Eroarea specialiştilor în cifre nu va face prăpăd doar la Institutul Naţional de Statistică (INS), ci şi în buzunarele noastre. Ne va costa pe toţi, pentru că deficitul bugetar mai mare atrage după sine măsuri de austeritate pentru întreaga populaţie. Iar acest lucru se poate traduce în salarii mai mici, noi disponibilizări sau chiar la renunţarea la unele decizii menite să îndulcească traiul greu al românilor împovăraţi.
Mai exact este vorba despre calcularea greşită a PIB-ului, poate cel mai important indicator economic, timp de doi ani la rând, în 2011 şi 2012. Specialiştii INS au calculat un PIB mai mare, fapt ce a dus la estimarea eronată a deficitului bugetar. Şi cum acest indicator economic este extrem de important în strategiile financiare şi calcularea bugetului de stat, când premierul Victor Ponta a descoperit, ieri, greşeala şi a decis demiterea întregii conduceri a Institutului. Eroarea e cu atât mai gravă, cu cât Guvernul Ponta trebuie să voteze bugetul de stat pentru anul viitor, bazat pe calculele INS.
Vergil Voineag a fost îndepărtat de la conducerea Institutului de Statistică →
La referendumul din primăvara anului trecut, pentru demiterea preşedintelui, a apărut o situaţie hilară din cauză că nu se mai ştia cu exactitate câţi cetăţeni cu drept de vot sunt