Sâmbătă, la ora 12.00, Sergiu Nicolaescu va fi incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești.
Membrii familiei și-au exprimat dorința ca accesul presei să rămână interzis. Ceremonia se vrea una discretă, într-un cadru restrâns.
Trupul neînsuflețit al regizorului a fost scos din clădirea Cercului Militar Național, sicriul fiind transportat de câțiva militari. Intrarea în Cercul Național Militar este păzită de forțe de ordine, zeci de jandarmi fiind pregătiti să interveni dacă este nevoie.
Mai mulți oameni s-au adunat în fața incintei și și-au exprimat nemulțumirea pentru că artistului nu i se face slujbă creștinească. Revoltat, un barbat din multime a strigat: "Rușine să vă fie!". Soţia regizorului a fost huiduită de cei care se opun incinerării.
Sergiu Nicolaescu, care a decedat joi, la vârsta de 82 de ani, va fi incinerat conform propriei dorinţe. Dana Nicolaescu, soţia regizorului, a declarat joi că incinerarea a fost "dorinţa expresă" a soţului său, pe care i-a respectat-o, şi a solicitat presei să trateze "cu decenţa şi respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului ei".
Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus vineri şi sâmbătă dimineaţa la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, unde sute de persoane şi-au luat rămas bun de la cunoscutul regizor.

Mai