Cei ce au curiozitatea de a răsfoi colecţia revistei Teatrul din anii 80 ai secolului trecut vor descoperi că una dintre rubricile ei permanente se chema Tineri regizori la rampă.

Rubrica era susţinută de Ludmila Patlanjoglu, pe atunci aflată şi ea la începutul profesiei de critic de teatru, şi conţinea interviuri consistente cu directori de scenă ce îşi începuseră activitatea în ultimii ani ai deceniului opt şi în primii ani ai celui următor.

Se poate lesne observa din discuţiile publicate atunci în mensualul de specialitate că generaţia 80 nu doar că avea planuri mari, ci încerca să îşi formuleze propriul ei concept de teatru. Ba chiar să şi îl teoretizeze. Unii dintre reprezentanţii ei au făcut-o în cărţi. Dintre regizorii intervievaţi atunci, câţiva au dominat clar harta teatrală românească a anului 2012.

Alexandru Dabija

A fost, după ştiinţa mea, cel mai activ regizor al anului trecut. Nu a montat doar mult, ci a montat şi foarte bine. A marcat exemplar anul Caragiale, aşa după cum scriam în prima parte a acestei retrospective, cu spectacolul după nuvela Două loturi de la Teatrul Naţional din Bucureşti. CFR-Copilul, cometa şi căţelul de la Teatrul Odeon, inspirat în principal din Momentele şi schiţele caragialiene, mi se pare unul mai puţin semnificativ, deşi poate că l-aş recomanda unui prieten bucureştean, mai cu seamă pentru partea lui finală în care sunt foarte buni actorii Oana Ştefănescu şi Ionel Mihăilescu.

Dabija a deschis anul teatral 2012 cu un minunat spectacol la Teatrul ACT din Bucureşti cu Capra cu trei- Un studiu gastronomic, aflat, indubitabil, în continuarea proiectului său regizoral de repovestire în limbaj teatral a marilor scrieri ale lui Creangă. În interviul obţinut de Olivia Grecea şi care deschide cartea Mirunei Runcan Habarnam în oraşul teatrului - Universul spectacolelor lui Alexandru Dabija(Editura Limes& F