Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boboteaza şi Sfântul Ioan încheie sărbătorile naşterii Mântuitorului Iisus Hristos

Publicat in Mesagerul de BN, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

-AA+A

Boboteaza şi Sfântul Ioan încheie sărbătorile naşterii Mântuitorului Iisus Hristos Din suita celor 12 sărbători creştine importante face parte şi Boboteaza (Botezul Domnului), ţinută în fiecare an în ziua a şasea a lunii ianuarie. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică.

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. Potrivit scrierilor, în 6 ianuarie, Mântuitorul Iisus Hristos a fost făcut cunoscut lumii. De aceea, Biserica mai numeşte Boboteaza şi "Arătarea Domnului", " Dumnezeiasca Arătare" sau "Epifania", care provine din limba greacă şi înseamnă "arătare", "descoperire", "revelare".

Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. În ajun, adică în 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca în ajunul Crăciunului sau în Vinerea Mare dinaintea Paştilor.

Aproape în aceeaşi perioadă, în pustiul Iordanului îşi începuse activitatea profetică Ioan Botezătorul. Prin învăţătura sa, acesta ajunsese să uimească şi să atragă mulţi oameni. Deşi învăţăturile sale erau înscrise în Legea lui Moise, Ioan Botezătorul venea cu ceva nou: curajul să le spună pe faţă şi să le reamintească permanent oamenilor că "s-a apropiat împărăţia cerurilor". Când Mântuitorul a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut şi l-a arătat mulţimilor. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toţi cei patru evanghelişti.

Matei ne relatează că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza Ioan Botezatorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a spus: "Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine", iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, acesta a fost botezat

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

„Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucr

Lista zonelor din județul Constanța unde se întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 25 aprilie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Sâmbătă, zi de doliu naţional în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc

Buna ziua Brasov acum o ora
Sâmbătă va fi zi de doliu naţional şi în România, în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc, o hotărâre de guvern fiind adoptată deja. Toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul Rom

CFR Cluj s-a calificat cu stil în finala Cupei României: 4-1 în semifinala cu Farul. Clujenii vor înfrunta pentru trofeu echipa Hermannstadt

News.ro acum 6 ore
Formaţia CFR Cluj s-a calificat, joi seară, în finala Cupei României, eliminând în semifinale echipa Farul Constanţa, scor 4-1. Învingătorii au marcat prin Graovac ‘1, Abeid ’42, Munteanu ’45 şi Emerllahu ’50. Pentru Farul a înscris Alibec, în minut

Atac cu cuțitul într-un liceu din Franța: Un elev a fost ucis, iar alți trei răniți

HotNews acum 11 ore
Un elev de 15 ani a fost reținut în atacul care a făcut patru victime la liceul Notre-Dame-de-Toutes-Aides din orașul francez Nantes, relatează The Guardian. Unul dintre elevii care a fost înjunghiat a murit. Atacatorul a înjunghiat patru persoane î

Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ

News.ro acum 7 ore
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează înt

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 6 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu și analistul geopolitic Dan Dungaciu disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii! Cu o combinație unică de experiență, perspic

CFR Cluj a dezmembrat-o pe Farul în semifinalele Cupei României. Finală cu Hermannstadt, pe 14 mai

Adevarul acum 6 ore
În Gruia, joi seară, CFR Cluj a dispus cu 4-1 de Farul, în semifinalele Cupei României la fotbal. În ultimul act, pe 14 mai, la Arad, echipa lui Dan Petrescu se va duela cu Hermannstadt, care a dispus, cu o zi înainte, de Rapid, scor 2-1, în prima s

Soţia şi copilul fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez, răpiţi în timpul unei spargeri / Jucătorul s-a ascuns sub pat

News.ro acum 10 ore
Soţia fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez şi copilul lor în vârstă de doar 5 ani au fost răpiţi miercuri, când bărbaţi necunoscuţi au pătruns în locuinţa lor în căutarea fundaşului echipei Emelec. Jucătorul le-a spus anchetatorilor că s-a asc

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/16°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

vin.

9°/23°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/26°
sâm.

12°/19°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/14°
lun.

11°/19°