Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O arădeancă acuză de malpraxis un stomatolog din cauza căruia a suferit 13 operaţii

Publicat in Glasul Aradului, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

Luni întregi de durere şi suferinţă a avut de îndurat o arădeancă în urma unei banale intervenţii stomatologice prin care aceasta solicitase medicului indepărtarea pietrei de pe un dinte. Ceea ce a urmat după prima vizită la medicul stomatolog a fost, însă, demn de o scenă de film.

Decizia Marcelei Lajos de a apela pentru curăţarea unui dinte la cabinetul stomatologic al Manuelei Pavel, între altele şi vecină de bloc cu pacienta a costat-o scump pe clienta ghinionistă. O mişcare greşită a medicului stomatolog, iar dintele care ar fi trebuit doar curăţat a fost definitiv compromis. La fel şi cel din imediata lui vecinătate, secerat din greşeală cu ajutorul frezei stomatologice. Nu mai puţin de 13 intervenţii chirurgicale în ţară şi în străinătate, dureri de neimaginat, pierderea a doi dinţi, o depresie severă cauzată de durere şi nesomn, cheltuieli de peste 20 de mii de lei şi o gastrită pricinuită de cantităţile mari de antiinflamatoare prescrise de medicul stomatolog. Acestea au fost, pe scurt, problemele cu care Marcela Lajos a trebuit să se confrunte, timp de şase luni, după ce a încercat să îşi cureţe un dinte.

Un cabinet stomatologic de ocolit

De parcă tot şirul dezastrelor de care a avut parte începând din luna mai a anului trecut nu ar fi fost şi aşa de îndeajuns de lung, pacienta a pierdut bani şi la locul de muncă, aflându-se în incapacitatea de a-şi îndeplini aşa cum ar fi trebuit meseria de pedichiuristă din pricina durerilor cumplite ce i-au umplut, timp de şase luni de zile, nopţile şi zilele. A ajuns să îşi vândă chiar şi bijuteriile din aur, pentru ca banii să îi poată investi în multele intervenţii chirurgicale care s-au ţinut lanţ până în luna octombrie a anului trecut. „Nu am nevoie de niciun fel de dspăgubiri din partea stomatologului care mi-a distrus dan­tura. Vreau doar ca lumea să afle ce poate păţi dacă apelează la cabin

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°