"Îl vedeam des la Parlament. Dar îl vedeam, și ca vecin, pe strada Zambaccian. Locuia peste drum de muzeu, foarte aproape de noi. Uneori îl vedeam dimineața, la răsăritul soarelui în balconul apartamentului său, dezbrăcat până la brâu, “sorbind”, cu primele raze ale soare, cu mâinile ridicate, energia Universului pe care, apoi, generos, o împrăștia în jurul său.", își amintește cu drag Adrian Năstase despre regizorul Sergiu Nicolaescu.
Sergiu Nicolaescu și Adrian Năstase
Sursa: Arhivă Adrian Năstase
El povestește aceste lucruri într-o postare pe blogul personal, mărturisind că "dispariția lui Sergiu Nicolaescu mi-a adus aminte de dispariția lui Adrian Păunescu. Aceleași încercări de a găsi pete pe soclul statuilor din partea unor critici în urma cărora nu va rămâne mare lucru."
"Eu am amintirile mele legate de ce a însemnat el. În primul rând, filmele sale – care mi-au întreținut curiozitatea pentru istoria națională. Băieții mei, într-o vreme, urmăreau toate filmele lui. I-am spus asta și i-a făcut plăcere. Le-a trimis o casetă cu cele mai importante dintre ele. Scriam pe blog, în aprilie 2010, atunci când împlinea 80 de ani, că deși poate mai sunt oameni nemulțumiți de un film sau altul, al său, mi-e imposibil să cred că mai există cineva care să nu fi zâmbit nostalgic la vederea Bucureștiului de altădată, care să nu fi tresărit surprins la rostirea unei replici a comisarului Moldovan sau vreun român care să fi învățat ce înseamnă patriotism de la Mihai Viteazul sau din Nemuritorii.", scrie Năstase pe blog.
"Apoi, l-am respectat ca om politic. Am mers pe același drum peste 20 de ani. Uneori l-am apărat împotriva celor care voiau să-l schimbe din postul de senator de Vrancea sau îi cereau demisia din funcțiile de la Senat. Alteori, el m-a apărat. A existat o solidaritate între noi despre care îmi este greu să
