Se ştie că aceia care fac cinste ţării lor - indiferent în ce domeniu - sunt regi la ei acasă. În mod cu totul bizar, la noi se întâmplă exact pe dos. Creatori, fie din domeniul artei, al muzicii, al dansului, sau oameni de ştiinţă, cercetători, ori sportivi de performanţă, sunt mult mai apreciaţi dincolo de graniţă... Anomalia nu e de ieri, de azi. Şi ne tot întrebăm de ce? Evident, întrebarea a rămas mereu fără răspuns. Nu ştim care să fie motivul adevărat. Doar dacă stai de vorbă cu unul dintre aceia care au preferat să plece pentru totdeauna din vatra strămoşească, pentru a-şi împlini menirea cât mai departe de ochii şi urechile indiferenţilor autohtoni sau, uneori, de invidia conaţionalilor, poţi face efortul supraomenesc de a înţelege adevărul gol-goluţ. Putem crede, oare, că tocmai cei care au datoria de a-şi proteja şi promova valorile... preferă să le întoarcă spatele?! Nu. Deşi "antecedentele" demonstrează limpede că aşa s-a întâmplat. Cu Brâncuşi, cu Ionesco, Eliade, Cioran... Iar lista este mare. Şi continuă să se extindă. E drept, celebrităţilor din România li se deschid larg porţile lumii. Ceea ce ne umple de mândrie. Dar şi de tristeţe. Fiindcă acasă sunt preţuiţi numai după ce au trecut mai întâi "proba lumii", "examenul de recunoaştere" luat cu brio pe mapamond. Abia după aceea vom spune şi noi că numele unui Brâncuşi se poate întoarce acasă (dar prea târziu!); că unui Cioran, după ce a primit botezul Franţei de a fi fost "unul dintre cei mai mari stilişti de limbă franceză ai secolului XX", i se pot publica valoroasele cărţi şi în ţara lui; că unei soprane precum Angela Gheorghiu îi netezeşti toate căile pentru a cânta şi pe scenele ţării sale, după ce şi-a câştigat prestigiul de a fi una dintre cele mai mari soprane ale lumii; sau o Alina Cojocaru, prim-balerină a Teatrului Regal Covent Garden de la Londra, poate veni acasă, măcar pentru un in