-AA+A

De trei bani Mântuire şi de restul nemurire De joi încoace asistăm la o ciocnire zgomotoasă între România conservatoarea, otevizată şi becalizată , oarecum ortodoxă, şi o altă Românie: cea discretă, cea a bunului simţ şi cea care poate accepta că lumea s-a mai schimbat de la schismă încoace şi că Hristos nu e din Fălticeni (Petre Ţuţea).

Recunosc că nu am privit indiferent tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, la faptul că am privit fără a putea scoate vreun sunet la mormăiala, ipocrizia şi fariseismul celor care l-au „iubit” pe maestru, pe Sergiu Nicolaescu. Nu intenţionez să vorbesc despre ceea ce a fost, suporteri ai regizorului sau detractori, cu siguranţă, fiecare dintre ei ştie de ce face ceea ce face. Repet, nu despre asta e vorba, ci despre reacţia BOR, adică a Bisericii Ortodoxe Române.

Mult prea dogmatică, neînţeles de închistată, BOR se joacă de-a nemurirea încercând să ne convingă că a făcut bine ceea ce a făcut.

Îmi asum cele spuse: nu a făcut bine deloc! Oricine ar fi fost în locul lui Sergiu Nicolaescu, chiar şi Sergiu Nicolaescu ar fi meritat o slujbă de înmormântare. Mă oripilează versatilitatea şi jocul dublu practicat de BOR. Întrebare: măi oameni buni, de ce în cazul Zoei Ceauşescu s-a putut, iar la omul acesta, nu? Care este măsura cu care judecaţi?

En fine, nu vreau să intru în probleme de dogmă sau alte năzbâtii de genul acesta, eu ştiam că a fi creştin e tot una cu a îţi iubi aproapele ca pe tine însuţi. Fiind un cititor fidel al lui Nicoale Steinhartd, mi-am amintit câte ceva:

1. Credinţa ne ajută, ne întăreşte, ne înalţă, ne bucură, dar nu ţine locul însuşirilor şi calităţilor omeneşti. (Ea, în general, – şi asta-i regula – nu conferă un statut excepţional. Ne dă fericirea, dar în raport cu lumea şi cu oamenii nu numai că nu ne acordă privilegii, ci ne creează îndatoriri în plus.)

2.