Deşi problematica impozitării prin reţinere la sursă a nerezidenţilor a fost în mare parte lămurită, mai există zone de controversă şi interpretare
În anul 2012 au apărut două tipuri de probleme legate de prestările nerezidenților către contribuabili români, care au ridicat o serie de întrebări în practică și au dat naștere la interpretări diferite atât din partea autorităților, cât și din partea contribuabililor.
Înregistrarea contractelor cu persoane nerezidente
Prima problemă e legată de Ordinul nr. 1.400/2012 privind modificarea procedurii de înregistrare a contractelor încheiate cu persoane nerezidente. Doar să reamintesc, persoanele juridice române (și mai nou și persoanele fizice și sediile permanente din România ale persoanelor juridice străine) au obligația de a înregistra la organul fiscal contractele încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente, în anumite condiții. Ce se înregistrează? Contractele încheiate cu persoane nerezidente care execută pe teritoriul României prestări de servicii care generează venituri impozabile. Când nu există un contract încheiat în formă scrisă, se înregistrează în locul acestuia documentele care justifică prestările efective de servicii.
Sunt anumite formalități și condiții ce trebuie respectate: înregistrarea se face separat pe fiecare contract, termenul este până la 30 de zile din momentul încheierii contractului, se completează un formular special și se depune la organul fiscal competent.
Problema de interpretare apare în privința noțiunii de „executare a serviciilor pe teritoriul României“. Această noțiune nu este definită în contextul Ordinului nr. 1.400/2012, iar în practică am constatat două abordări considerabil diferite cu implicații directe asupra contribuabililor declaranți.
O interpretare la care ader este cea care ține cont de scopul declarării aces
