Președintele Traian Băsescu cere lămuriri Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) asupra unei probleme pe care el însuși o clarificase cu ani în urmă: procedura de numire a șefilor din procuratură. Procedura, modificată în 2005 de Monica Macovei, a fost contestată din prima zi de PSD, PNL, PC, UDMR și de către toți cercetații penal. Dar exact ceea ce contestau aceste partide în urmă cu câțiva ani, și era considerat rău pentru sistem, a devenit bun și pare îmbrățișat astăzi de Traian Băsescu. O nouă reevaluare? Desigur. Pur și simplu s-au inversat rolurile. În filmul numirilor la funcții-cheie din sistem, Ministerul Justiției a devenit personaj negativ, iar CSM, pozitiv. Despre oferta președintelui, Mona Pivniceru a spus că e „cadou grecesc“. Pentru unii politicieni penali, chiar așa și este.

În România, cine dorește instituții eficiente trebuie să adapteze procedurile la situații concrete. Nu există proceduri eterne și infailibile, ci conjuncturale și mereu adaptate la realitate, la oamenii care conduc instituțiile. Ce pare bun astăzi poate fi rău mâine, și invers. De exemplu, unul din marii frânari ai reformelor în justiție era, până în 2005, CSM-ul. Dominat de magistrați-dinozauri, personaje conservatoare sau corupte, CSM-ul juca un rol-cheie în numirea procurorului general și procurorului-șef al DNA (pe atunci PNA). Era instituția care făcea propunerea, la recomandarea ministrului justiției. Așa a apărut Ioan Amarie, fostul șef PNA, gluma proastă a anticorupției pe vremea guvernării Năstase.

Când a ajuns ministrul justiției, Monicăi Macovei îi era clar că nu poate mișca nimic în sistem dacă nu schimbă procedura, în sensul eliminării CSM din circuitul unor numiri-cheie. În consecință, Macovei a transferat această atribuție importantă - propunerea șefilor din Parchete - la Ministerul Justiției, lăsând la CSM un simplu aviz consultativ de care pr