Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU Copiii născuţi în perioade de criză sunt mai predispuşi la delincvenţă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

Un studiu recent arată că, statistic, copiii născuţi în vreme de criză şi recesiune sunt mai predispuşi la fapte antisociale, droguri şi delincvenţă juvenilă, scrie „Daily Mail“.

New York Upstate Medical University a observat că tinerii născuţi în anii '80 prezintă rate mai ridicate de arestări, furturi, consum de băuturi alcoolice sau tutun, ceea ce i-a făcut pe autorii raportului să ia în calcul posibilitatea ca pruncii născuţi în această perioadă să aibă aceeaşi soartă, fiind afectaţi de recesiunea economică din ultimii cinci ani. „Ceea ce ne-a frapat a fost faptul că trece prin toate straturile socio-economice“, a declarat Dr. Seethalakshmi Ramanathan, conducătorul studiului.

O nouă analiză a datelor cu privire la tinerii născuţi în anii '80, efectuată pe un eşantion de aproximativ 9.000 de persoane cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani de către Biroul Naţional de Statistică, arată că aceia care s-au născut în perioadele de criză (1980-1981 şi 1982) au un comportament delicvent mai pronunţat, îndeosebi dacă s-au născut în zone afectate de rate crescute ale şomajului.

Riscul ca acei copii să fie arestaţi, să intre într-o bandă, să consume marijuana, alcool sau tutun, este până la 17% mai ridicat în cazul copiilor care s-au născut în zone unde existau rate mai crescute ale şomajului, indiferent dacă aveau părinţi şomeri sau nu. Studiul nu a reuşit să identifice dacă alte chestiuni sociale precum atacuri armate, distrugeri de bunuri sau consum de droguri de mare risc sunt sau nu afectate de rate crescute ale şomajului.

Tinerii erau cu 9% mai predispuşi să consume marijuana în zonele unde, în anii 80 şomajul era mai ridicat cu 1%.

Un studiu al One Pew Research Center arăta în 2009 că 14% dintre potenţialii părinţi au declarat că au amânat momentul conceperii unui copil din cauza recesiunii, cercetătorii concl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opt persoane au fost rănite după ce forţele ruse au atacat Kievul cu drone şi cu rachete

G4Media acum 29 minute
Kievul a fost supus unui atac intens cu drone şi rachete de către forţele ruse în noaptea de vineri spre sâmbătă, declanşând incendii şi rănind cel puţin opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene, conform The Guardian, transmite News.ro.

Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe îşi reduce drastic personalul într-o restructurare dramatică

HotNews acum o ora
Zeci de angajaţi au fost concediaţi vineri din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, în contextul în care preşedintele Donald Trump a decis să reducă dimensiunea şi atribuţiile acestui organism, cândva puternic, au declarat cinci

„Românii au talent” 2025 – Cine câştigat finala şi marele premiu de 120.000 de euro

HotNews acum 7 ore
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de la Pro TV şi, totodată, marele premiu de 120.000 de euro. Damaris Lupu este o elevă de 14 ani

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 10 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ultima etapă! „Arbitrul a stricat meciul”

Gandul acum 25 minute
FCSB a remizat vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea CFR Cluj, în ultima etapă a play-off-ului Superligii. Bucureştenii au ratat un penalty şi au avut superioritate numerică din minutul 28. Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ulti

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum 11 ore
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Ambulanță implicată într-un accident în Cluj. O pacientă și trei membri ai echipajului au fost transportați la spital

Adevarul acum 9 ore
O ambulanță a fost implicată într-un accident vineri seara în județul Cluj. Trei membri ai echipajului și o pacientă, care era transporată în vehicul, au fost duși la spital pentru îngrijiri suplimentare.

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum 8 ore
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

Ucraina și Rusia desfășoară cel mai mare schimb de prizonieri de la invazia din 2022

Adevarul acum 12 ore
Ucraina și Rusia au anunțat vineri, 23 mai, repatrierea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte, în cadrul unui schimb major convenit recent la Istanbul.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/19°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°