Andrei Niţu aşteaptă încă banii cuveniţi pentru performanţele pe care le-a realizat în Serbia şi în Slovacia: "Nu cred că îi mai primesc. Asta e!"

Puştiul speră ca rachetomodelismul să-l ajute la admiterea la facultate, în Bucureşti: "Rachetele mă pot face bogat!"

Că-i frig, asta nu mai miră pe nimeni. Aşa e în decembrie. Dârdâi, te închizi mai bine la haina de iarnă şi-ţi promiţi, la fel ca anul trecut, că nu te vei mai plânge vreodată de temperaturile ridicate din timpul verii. Un pas, doi paşi, trei. Rar ridici privirea din pământ, de teamă că lipsa unui contact vizual cu solul va obliga gravitaţia să-şi facă de cap cu vreo mână ori cu vreun picior. Că-i frig în sala de sport din Buzău, asta nu mai miră. Aşa e în decembrie. Şi în ianuarie, februarie şi puţin din luna lui Mărţişor. Căldura e scumpă, suntem de câţiva ani în criză economică şi e bine, ca sportiv, să te căleşti încă de mic. Cuvintele zboară de pe buzele bărbatului de peste 45 de ani care îşi stăpâneşte cu greu tremuratul. Sunt minus două grade Celsius afară. Nicio diferenţă înăuntru. Nu te mai temi de gheaţă, dar eşti aproape sigur că te vei întoarce cu o răceală cruntă acasă. Lucian Şercăianu apasă clanţa uşii pe care stă lipită o hârtie uzată de tip A4, pe care un creion a scrijelit, ani buni înainte, un cuvânt desprins mai degrabă din filmele americane decât din realitatatea românească: rachetomodelism.

Patru ore de navetă

În camera mică, nu te loveşte căldura, ci mai degrabă mirosul de aer închis. Pe masa care ocupă cea mai mare parte din suprafaţa ei, se află tot felul de modele de avioane şi de rachete. Îţi plimbi privirea de la unul la celălalt, în timp ce antrenorul se scuză de întârzierea lui Andrei: "Stă într-o comună de lângă Buzău. Face în fiecare zi naveta de acolo pentru şcoală şi pentru antrenamente. E iarnă, microbuzele merg încet, vi