Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot mai puţine asistente medicale aleg să plece în străinătate

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

85 de asistenţi medicali au ales anul trecut să profeseze peste hotare, cu forme legale, arată datele contabilizate de filiala judeţeană a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), numărul cadrelor medii care au optat pentru slujbe din străinătate fiind mai mic faţă de anii anteriori.

Elena Cozmanciuc, preşedinta acestei organizaţii, explică interesul scăzut al asistenţilor medicali pentru joburile din afara ţării prin deblocarea posturilor din sistemul sanitar românesc în 2012, care le-a permisproaspeţilor absolvenţi ai şcolilor postliceale de profil din judeţ să se angajeze pe plan local.

„În fiecare an, circa o sută de asistenţi medicali alegeau să-şi practice meseria peste hotare şi mă refer aici doar la cei care se angajau cu forme legale. Puţini dintre cei care plecau să lucreze în străinătate erau oameni cu experienţă, majoritatea fiind proaspăt absolvenţi care nu-şi găseau de lucru în unităţile sanitare din judeţ. În 2012, situaţia s-a schimbat, angajările în sectorul sanitar fiind din nou permise. La ultimul concurs organizat anul trecut la Spitalul Suceava au candidat peste 100 de asistenţi medicali pentru cele 17 posturi vacante”, a arătat Elena Cozmaniuc.

Preşedinta OAMGMAMR Suceava a adăugat că, anul trecut, destinaţia favorită a asistenţilor medicali a fost Italia, topul preferinţelor fiind completat de ţări ca

Anglia, Irlanda şi Franţa. Germania şi Austria au fost statele cel mai puţin căutate din cauza dificultăţilor legate de limbă.

La OAMGMAMR – filiala Suceava sunt înscrişi circa 3.200 de membri.

85 de asistenţi medicali au ales anul trecut să profeseze peste hotare, cu forme legale, arată datele contabilizate de filiala judeţeană a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), numărul cadrelor med

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 2 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Război în Ucraina, ziua 1.049. Forţele speciale ucrainene anunţă că au ucis 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk din Rusia

Press Alert acum o ora
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, informează EFE. „Soldaţii Regimentului 8 al Forţelor de Operaţiuni Speciale ale Forţelor Armate ale

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 2 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit

G4Media acum 3 ore
Actorii Zendaya şi Tom Holland s-au logodit, au dezvăluit mai multe media americane luni, la o zi după gala Globurilor de Aur unde actriţa şi-a făcut apariţia purtând un inel cu un diamant impresionant, transmite AFP, transmite Agerpres. Piatra preţ

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum o ora
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Cod galben de inundaţii, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud

News.ro acum 44 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite şi niveluri,

Armata ucraineană anunţă că încă luptă la Kurahove, după ce Rusia a revendicat cucerirea oraşului

Mediafax acum 43 minute
Forţele ruse au anunţat luni că au ridicat steagul în acest oraş, care avea aproximativ 18.000 de locuitori înainte de război şi reprezenta o poziţie defensivă importantă a forţelor ucrainene în sudul unei regiuni industriale situate în estul ţării.

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum o ora
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 3 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/8°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/8°
mie.

6°/13°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

6°/14°
vin.

2°/10°