Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie este una dintre cele mai importante praznice creştine, atât pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici, cât şi pentru cei romano-catolici. În ziua de 6 ianuarie, în biserici se săvârşeşte slujba de sfinţire a Agheasmei mari. Biserica îi sfătuieşte pe credincioşi să păstreze agheasma într-un vas curat şi la loc de cinste şi să guste din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă, după rugăciune, în zilele de ajunare şi de post sau cu ocazia marilor sărbători, dupa ce vin de la biserică. De asemenea, se obişnuieşte ca oamenii să bea din agheasma mare timp de opt zile consecutiv, din ajunul Bobotezei până la încheierea praznicului, adică până la 13 ianuarie.
De ce se sfinţesc apele. Credinţa că apele, curgătoare sau stătătoare sunt la Bobotează sfinţite a fost atestată în toate regiunile ţării. Acesta este motivul pentru care la Bobotează se stropesc cu apă oamenii, casele, grajdurile, vitele, uneltele, zestrea fetelor etc. În multe zone etnografice, inclusiv din Ţara Bârsei şi Ţara Făgăraşului, oricât de frig ar fi fost, flăcăii se scaldă în râu, la izvor. De asemenea, există obiceiul ca preotul să arunce o cruce mare în apă. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul. La sate, slujba din ziua de Bobotează se desfăşoară lângă o apă şi se taie, la râu, o cruce mare de gheaţă, dacă vremea confirmă expresia "gerul Bobotezei".
Nu daţi cu împrumut. Se zice că atunci când preotul aruncă crucea în apă, dracii ies din apă şi o iau la fugă pe câmp. Nu-i văd decât lupii, care se iau după ei şi-i sfâşie-n bucăţi. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.Şi ziua de Bobote