Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crivac: „Mă bazez doar pe 15 jucători“

Publicat in Liga2, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

Iulian Crivac, antrenorul lui FC Argeş, a vorbit despre plusurile şi minusurile echipei în turul campionatului, dar şi despre ce vrea să facă în 2013. Principalul piteştenilor îşi doreşte ca în viitorul apropiat să aducă pe FC Argeş în Liga I. Crivac vrea să construiască la Piteşti un grup puternic, care să se bată de la egal la egal cu echipele cu pretenţii. Antrenorul grupării din Trivale a vorbit şi despre campania de achiziţii pe care intenţionează să o facă şi despre tipul de jucători de care are nevoie pentru a întări echipa. Cum a fost 2012 pentru tine? - Pot spune că a fost un an destul de dificil. Eram la Inter­naţional, la o grupă de juniori, a­poi au existat problemele care au existat. Am venit la FC Argeş la solicitarea preşedintelui. Întîi am avut o grupă de copii, iar du­pă aceea am ajuns la echipa ma­re ca secund. Am devenit apoi principal. A fost mai greu la în­ceput, însă cred că am ter­minat turul cu brio. Funcţia de antrenor principal la FC Argeş mă ono­rea­ză, dar şi mă obligă în a­ce­laşi timp. Vreau să de­mon­strez că nu am ajuns de­geaba în a­cest post. Eşti mulţumit de rezultatele echipei din prima parte a sezo­nu­lui? - Rezultatele echipei nu sînt mulţumitoare. Nu am avut cons­tan­ţă în joc. Cred că, dacă a­veam acest lucru, eram mai sus cu 3-4 locuri. Asta este situaţia şi trebuie să îmbună­tă­ţim lu­cru­rile din mers. Sper ca rezultatele să fie mai bune în par­tea a doua a campionatului. „Fotbalul modern se joacă şi cu mintea“ Cum caracterizezi lotul pe ca­re îl antrenezi? - De cînd am venit eu la e­chipă, am folosit 14-15 jucători, dintr-un grup de 24. Este ade­vărat că nu am disputat nici mul­te meciuri, pentru că au fost e­chi­pe care s-au retras pe par­curs. Din punctul meu de vede­re, este slab numeric. Nu mă re­fer la capacitatea fiecăruia. Nu putem să mai aducem jucători care să nu facă concurenţă. Cei care vor veni trebuie să

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°