STIRE ACTUALIZATA Trupul neinsufletit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat sambata, in jurul orei 12:00, la crematoriul Vitan Barzesti din Bucuresti, cu onoruri militare, informeaza Mediafax. La ceremonia de incinerare, desfasurata intr-un cadru restrans, au participat familia, prietenii si apropiatii regizorului, printre care s-a aflat si fostul presedinte Ion Iliescu.
Dana Nicolaescu, sotia regizorului, a declarat joi ca incinerarea a fost "dorinta expresa" a sotului sau, pe care i-a respectat-o, si a solicitat presei sa trateze "cu decenta si respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin disparitia sotului ei".
Trupul neinsufletit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus sambata, la ora 11:20, la crematoriul Vitan Barzesti din Bucuresti, unde s-au strans cateva sute de persoane care au dorit sa il conduca pe ultimul drum pe cunoscutul regizor. Incinerarea a avut loc in cadru restrans.
La crematoriu s-au aflat familia si prietenii lui Sergiu Nicolaescu, intre care regizorul Ioan Carmazan, dar si fostul presedinte Ion Iliescu, care au luat parte la ceremonia de incinerare, informeaza Mediafax.
O garda militara prezenta la crematoriu a tras salve in memoria lui Sergiu Nicolaescu, regizorul fiind astfel incinerat cu onoruri militare.
In timpul ceremoniei de incinerare, oamenii stransi la crematoriu l-au aplauzat pentru Sergiu Nicolaescu insa si-au exprimat nemultumirea fata de decizia de incinerare, criticand, totodata, faptul ca nu au unde sa depuna coroane si lumanari in memoria regizorului, precizeaza sursa citata.
Sicriul cu trupul neinsufletit al lui Sergiu Nicolaescu a fost ridicat sambata, la ora 10:50, de la Cercul Militar National din Bucuresti, in aplauzele celor cateva sute de admiratori care au venit sa ii aduca un ultim omagiu cunoscutului regizor. La Cercul Militar National s-au afl