Românii continuă să neglijeze asigurarea locuinţelor. Doar 280.000 de case mai aveau, la sfârşitul lunii noiembrie, o asigurare obligatorie pentru locuinţe, reiese din cele mai recente date de la PAID, instituţia care emite poliţele obligatorii.
Precedentele informaţii, venite de la CSA, arătau că peste jumătate dintre cele 8,3 milioane de locuinţe din România sunt asigurate printr-o poliţă facultativă sau una obligatorie.
În august 2011, gradul de acoperire cu asigurări obligatorii de locuinţe ajunsese la un vârf, peste 830.000 de gospodării având poliţe obligatorii.
Ulterior, subscrierile pe asigurările obligatorii de locuinţe au început să scadă constant. Valabilitatea unei poliţe de asigurare impotriva dezastrelor naturale este de 12 luni.
Practic, unul dintre principalele motive pentru care populaţia nu şi-a mai cumpărat asigurări de locuinţe ţine de mesajele transmise de Ministerul Administraţiei şi de primării cu privire la aplicarea amenzilor.
Legea asigurărilor obligatorii pentru locuinţe, care a intrat în vigoare în iulie 2010, prevede că românii care nu şi-au asigurat casele împotriva celor trei riscuri de bază - cutremur, inundaţie din cauze naturale şi aluncare de teren - riscă să plătească amenzi între 100 şi 500 de lei.
Potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), data de la care primăriile pot aplica amenzi este 5 august 2011. Deocamdată, din informaţiile disponibile reiese că primăriile nu au aplicat amenzi celor care nu şi-au asigurat locuinţele, limitându-se doar la trimiterea de somaţii, una dintre cauze fiind faptul că 2012 a fost un an electoral.
Cu toate acestea, unii brokeri de asigurări sunt de părere că, din 2013, lucrurile s-ar putea schimba. "Anul 2012 a fost unul electoral, în care primarii nu au aplicat amenzi celor care nu aveau o poliţă pentru locuinţă. Din acest an însă, din d