În 16 ani de cînd nu mai antrenează, olandezul pare să fi realizat mai multe decît atunci cînd era în plină activitate
Retragerea definitivă din fotbal a lui Johan Cruyff mi-a amintit cumva de Greta Garbo. Hodoronc-tronc, vă spun şi de ce! Şi cine era persoana de sex feminin şi naţionalitate suedeză numită Garbo. Stăpînă a Hollywoodului interbelic şi iniţiatoarea unui stil mai puţin teatral de interpretare, încă la modă acum, Garbo a refuzat să mai joace în vreun film din 1941. Se considera bătrînă. Nu era, dar voia ca lumea să-i păstreze doar amintirea de zeiţă tînără şi inaccesibilă a Nordului. Avea 35 de ani şi o viaţă înainte. A ales-o pe aceea fără filme, trăind într-o discreţie absolută. Totuşi, într-una dintre puţinele intervenţii publice a ţinut să clarifice ceva. “I never said I want to be alone, I only said I want to be let alone. There is a world of difference”. În engleză sună mult mai bine decît în română, dar traducerea este necesară. “Nu am spus niciodată că vreau să fiu singură, am spus doar că vreau să fiu lăsată în pace. Este o diferenţă mare cît lumea întreagă”.
Ca şi Garbo, Cruyff a ales să nu îmbătrînească în fotbal. Pentru că Johan cel unic nu s-a retras acum, după meciul în care, cu el pe bancă, produsul unor fantezii separatiste numit “selecţionata Cataluniei” a reuşit un 1-1 în compania Nigeriei. Cruyff părăsise meseria de antrenor cu 16 ani mai înainte, cînd se despărţea de Barcelona. Cîştigase cam totul la nivelul echipei de club, lumea îl aştepta să ofere un titlu mondial Olandei. Titlul pe care, cu el în teren, Portocala Mecanică îl pierdea în ‘74. Cînd a ieşit cu adevărat din scenă, Cruyff avea 49 de ani şi o viaţă înainte. A ales-o pe aceea fără fotbal. Plecase de la Barcelona lăsînd în urmă triumfuri, o şcoală şi o legendă. Ultima continuă să funcţioneze şi în zilele noastre. Dar cît adevăr este în ea?
Legenda spune
